12.12.2019

Colectivul de cercetare al Muzeului Evoluției Omului și Tehnologie în Paleolitic, din cadrul Complexului Național Muzeal ”Curtea Domnească” din Târgoviște, instituție subordonată Consiliului Județean Dâmbovița, anunță comunitatea științifică și opinia publică din România că a descoperit, prin săpături arheologice, într-o nouă așezare paleolitică  (denumită Piatra Neamț 1), prima statuetă de tip Venus din țara noastră, în data de 21iunie 2019.

Pentru precizarea vârstei exacte a statuetei, au fost realizate câteva serii de datări radiocarbon AMS în două laboratoare diferite, Beta Analytic din SUA și RoAMS, laborator al Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara Horia Hulubei. Astfel, rezultatul datărilor AMS a oferit vârsta de 17.000 de ani. Aceasta înseamnă că ne aflăm în fața celei mai vechi sculpturi în piatră din România și din această parte a Europei, precum și printre cele mai importante descoperiri paleolitice din Europa. O caracteristică excepțională a statuetei de la Piatra Neamț este oferită de conservarea intactă a acesteia, mai ales că marea majoritate a statuetelor paleolitice din piatră descoperite până în prezent au fost găsite în stare mai mult sau mai puțin fragmentară.

Realizată din gresie, statueta măsoară circa 10 cm și păstrează urme diverse de prelucrare. După 100 de ani de la recuperarea celebrei statuete paleolitice de la Willendorf din Austria, considerată acum simbol național, noua descoperire de la Piatra Neamț contribuie substanțial la îmbogățirea patrimoniului paleolitic cu un obiect de artă remarcabil.

În cadrul conferinței de presă, organizată la sediul Muzeului Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, str. Stelea nr. 4, în data de 18 decembrie 2019 la ora 11:00,  Venus de Piatra Neamț  va fi expusă pentru prima dată publicului.

În această lună muzeul nostru împlinește 6 ani de la înființare, perioadă în care rezultatele cercetării paleoliticului din România, prin colectivul care activează în muzeu, s-au multiplicat constant, fiind recunoscute la nivel internațional.

Având în vedere importanța descoperirii pentru patrimoniul universal, suntem recunoscători dacă veți onora invitația noastră la acest eveniment unic pentru cercetarea științifică și cultura din România.