Pe fondul răspândirii infecției cu virusul COVID-19 pe teritoriul României, autoritățile publice monitorizează în permanență evoluția cazurilor. Astfel, potrivit ultimelor raportări făcute în urmă cu puțin timp, de către instituțiile abilitate, până astăzi, 20 martie a.c., ora 12:00, în județul Dâmbovița nu a fost înregistrat nici un caz pozitiv.
Se află în carantină 39 de persoane, iar în autoizolare, la domiciliu – 814. Toate persoanele aflate în carantină sau considerate suspecte au fost testate, iar rezultatele au fost negative. Până în prezent au fost efectuate 53 de teste. Pentru siguranță și potrivit procedurilor apărute în acest sens, fiecare dintre acestea urmează să fie din nou testată în zilele următoare.
Consiliul Județean Dâmbovița este o instituție aflată în slujba cetățenilor și va face tot ce este posibil pentru buna informare a acestora, astfel încât măsurile dispuse de autorități, în vederea combaterii răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, să fie eficiente.
Totodată, în contextul apariției în spațiul public a unor informații false sau neconfirmate, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, îndeamnă cetățenii la calm, solidaritate și, nu în ultimul rând, la responsabilitate.
Pe această cale, președintele face apel la toți dâmbovițenii să respecte toate indicațiile dispuse de autorități, să se informeze doar din surse oficiale și să nu propage mesaje care nu au fost verificate și care pot induce în eroare cetățenii. De asemenea, vă reamintim că orice abatere de la aceste reguli se pedepsește potrivit legislației în vigoare.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița