Consiliul Judeţean Dâmboviţa, alături de Primăria Oraşului Pucioasa şi Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, participă și anul acesta la Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, ce se desfășoară în perioada 18 – 21 februarie 2021, în format virtual, pe o platforma special creată.
Vezi mai mult
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost nominalizat de către Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România la funcția de membru cu drepturi depline la Comitetul European al Regiunilor (CoR).
Vezi mai mult
Parlamentarii dâmbovițeni au fost invitați astăzi de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, pentru a discuta pe marginea proiectelor și a investițiilor pe care administrația județului le are în derulare
Vezi mai mult
Proiectul strategic de cea mai mare importanță și amploare privind dezvoltarea turismului dâmbovițean a fost astăzi, 29 ianuarie 2021, tema unei dezbateri publice, organizate la Centrul Internațional de Conferințe al Universității Valahia din Târgoviște.
Vezi mai mult
„Mica Unire”, primul pas spre România modernă
Vezi mai multBiroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
Vezi mai mult- 400 de angajați ai Spitalului Județean de Urgență Târgoviște au fost deja vaccinați
Vezi mai multBiroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
Vezi mai multBiroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
Vezi mai mult
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
Vezi mai mult
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
Vezi mai mult
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
Vezi mai multProgramul lucrărilor la infrastructura rutieră din Județul Dâmbovița, în perioada 07 – 11.12.2020
Vezi mai mult