Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a participat duminică 15 mai, în comuna Dărmănești, la o triplă inaugurare de investiții realizate prin fonduri europene, prin Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Dărmăneşti - I.L. Caragiale - Vlădeni", a căror valoare totală este de aproximativ 600.000 euro.
Renovarea sediului Primăriei Dărmăneşti este cea mai importantă investiție din cele 3 proiecte finalizate. Aici au fost executate: tencuieli, tâmplărie termopan, recompartimentare interioară, grupuri sanitare, introducere utilităţi, acoperiş, încălzire centrală. Valoarea totală a investiției este de 181.525 euro. Tot prin GAL au fost asfaltați 3 km de drumuri comunale şi s-au achiziţionat utilaje pentru Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate.
Adrian Ţuţuianu, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa:”Marcăm astăzi, ca realizări ale primăriei de la Dărmăneşti, trei obiective de investiții, realizate prin Grupul de Acţiune Locală (GAL) I.L.Caragiale – Dărmăneşti – Vlădeni. GAL-ul a avut rezultate foarte bune, fiind unul dintre cele care au încheiat exerciţiul financiar cu rezultate deosebite. Punem în funcţiune sediul nou al Primăriei din Dărmăneşti şi prezentăm utilajele achiziţionate în cadrul Serviciului Public Local pentru Situaţii de Urgenţă, dar și realizarea a 3 km de drum. În total, valoarea acestor bunuri şi lucrări este de cca. 600.000 euro. Aproape 3.000.000 lei bani europeni cu o cotă de finanţare din parte administraţiei publice locale. Utilajele care s-au cumpărat sunt moderne, foarte utile pe perioada de iarnă, la deszăpezire precum şi la stingerea incendiilor. Drumurile comunale sunt importante pentru locuitori, iar realizarea unui sediu nou de primărie era o necesitate. În perioada următoare, dorim să modernizăm şi să punem la punct o casă de cultură aşa cum merită o comună cum este Dărmăneşti. Îl felicit pe domnul primar pentru aceste realizări! Felicit Consiliul Local pentru implicare! Eu cred că avem încă o dată dovada că fondurile europene ajută la dezvoltarea localităţilor noastre.”