22.10.2019

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, a organizat, în perioada 18 – 20 octombrie 2019, alături de Primăria Municipiului Târgoviște și Direcția Județeană pentru Agricultură, „Festivalul Toamnei”.

Pe tot parcursul acestui sfârșit de săptămână, producători locali de legume, fructe și flori, fermieri, meșteșugari și artizani și-au prezentat produsele locuitorilor județului, veniți să-și facă aprovizionarea pentru iarnă, într-un concept menit să pună în valoare potențialul agriculturii dâmbovițene.

Gurmanzii au avut și ei ocazia de a gusta din bunătățile tradiționale, pregătite cu multă grijă de bucătari și asezonate din belșug cu produsul-vedetă al toamnei, mustul.

Pe scena din Piața Mihai Viteazul, Centrul Județean de Cultură a pregătit trei seri inedite. Vineri a fost „Seara românească”, susținută de Orchestra Populară Chindia și de trupa târgovișteană, Harmony Sound. Sâmbătă, cei prezenți se vor delecta cu ritmurile armenești, pregătite de Ionuț Bacale și cunoscuta macedoneană Diana Bișinicu și band-ul ei. Festivalul    s-a încheiat cu un program cu specific grecesc, susținut de Trupa Acropolis și îndrăgitul interpret Ionuț Galani.

 

                                     Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița