21.10.2022

         Muzeul de Istorie din municipiul Târgoviște a găzduit astăzi, 21 octombrie 2022, un simpozion dedicat Zilei Armatei Române. Organizat de Garnizoana Târgoviște și filiala Mihai Viteazul a Asociației Naționale „Cultul Eroilor”, evenimentul a urmărit să aducă un omagiu Armatei Române pentru a menține vie în conștiința românilor flacăra respectului și a recunoștinței față de forțele militare ale României, care s-au aflat dintotdeauna la datorie - pentru a apăra patria și neamul românesc.

         Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului Național al României și a continuat cu mesaje din partea autorităților locale și județene.

         De asemenea, comandantul Garnizoanei Târgoviște, col. Cristian Biță, a vorbit despre semnificația Zilei Armatei Române pentru militari și a fost lansat numărul 3 - 4 /2022 al Revistei „Eroica” - ediție dedicată Zilei Armatei Române, prezentată de prof. dr. George Coandă.

         Cu acest prilej, secretarul general al județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu, a transmis mesajul președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Este o onoare să fiu în mijlocul dumneavoastră, la simpozionul organizat premergător Zilei Armatei României, să transmit, în numele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, tuturor militarilor dâmbovițeni, cele mai calde urări de sănătate și să îmi exprim recunostința cuvenită față de eroii neamului, pentru care slujirea idealurilor de libertate și independență ale poporului român au reprezentat crezul suprem în numele căruia și-au jertfit viața. Ziua de 25 octombrie reamintește, cu respect, de perseverența, vitejia și meritele singurei instituții al cărei rol fundamental este de a impregna, prin activitatea sa, sentimentul de siguranță și patriotism în inimile tuturor românilor. Astăzi, mai mult ca oricând, avem datoria să ne arătăm prețuirea, să ne înclinăm în fața sacrificiilor militarilor români și să le aducem un pios omagiu peste timp. Armata Română este inima neamului românesc, trecut prin grele încercări de-a lungul istoriei sale. Armata Română continuă să fie o elită a societății românești, o instituție respectată în rândul românilor și în afara granițelor țării, iar astăzi avem prilejul să celebrăm o instituție a onoarei și excelenței, un garant al suveranității naționale. Exemplul pe care trebuie să îl învăţăm atât de la veteranii de război, cât și de la militarii activi este acela al sacrificiului pentru ţară şi al unităţii naţionale.

         Simpozionul de astăzi este totodată un bun prilej de a reafirma rolul Armatei Române în nobila misiune de a apăra fără cea mai mică ezitare valorile fundamentale ale poporului român şi de a consolida prestigiul internaţional al României. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi al eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.

         În încheiere, permiteţi-mi să vă felicit pe dumneavoastră, organizatorii acestui simpozion, și să adresez în avans cele mai calde felicitări şi urări de succes tuturor acelora care activați în structurile Ministerului Apărării Naționale! Dumneavoastră vă suntem recunoscători pentru patriotism, datorie, sacrificiu și profesionalism! La Mulţi Ani, bravă Armată Română!

         În încheierea evenimentului, comandantul Garnizoanei Târgoviște, col. Cristian Biță, a înmânat alături de președintele Asociației Naționale „Cultul Eroilor”, plachete și diplome aniversare, moment urmat de premierea participanților la Concursul de reprezentare grafică a simbolului „victorie”, competiție ce se află la ediția a II-a.

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița