27.10.2012

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a participat vineri, 26 octombrie, la sărbătoarea montană desfăşurată pe Platoul Padina – Bucegi, dedicată împlinirii a 30 de ani de activitate a Serviciului Salvamont Dâmboviţa.

Echipa de salvatori montani din judeţ a aniversat 30 de ani de la înfiinţarea sa de către profesorul  Doru Deaconescu, în prezent, şeful formaţiunii, Dan Suditu, regretatul Costică Avramescu, alături de alţi pasionaţi de munte.

Sărbătoarea celor trei decenii de existenţă a debutat la refugiul Salvamont de la Peştera cu o festivitate de premiere la care au participat atât conducerea Consiliului Judeţean  Dâmboviţa, parlamentari, directorii mai multor instituţii deconcentrate, dar şi numeroşi turişti.  De asemenea, salvatorii de vieţi au primit medalii şi diplome de onoare pentru activitatea depusă în cadrul Serviciului Salvamont, iar autorităţile judeţene au fost premiate la rândul lor cu diplome de excelenţă pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului Serviciului Slvamont.

Cei prezenţi au putut asista la un  spectaculos exerciţiu de salvare prezentat de echipa Salvamont Dâmboviţa, care are în patrulare cea mai mare suprafaţă din ţară, atât zona Bucegilor, cât şi pe cea a Leaotei.

Evenimentul festiv s-a încheiat cu un foc de tabără în curtea refugiului Salvamont, locul de unde s-au salvat sute de vieţi în ultimii 30 de ani.