21.11.2015

În această perioadă, se execută în regim de urgență lucrări de punere în siguranță a podului de la Viișoara ce traversează râul Dâmbovița, lucrări care au ca rezultat demersurile Președintelui Consiliului Județean, Adrian Țuțuianu, pe lângă Ministerul Transporturilor.

Lucrările sunt monitorizare permanent de șeful administrației județene, ultima vizită efectuată la șantierul de lucrări fiind sâmbătă, 21 noiembrie, prilej cu care a concluzionat:

Se execută lucrări de punere în siguranță a podului pe DN 72, peste albia râului Dâmbovița la Viișoara, se fac lucrări de amenajare a terasamentelor, drumuri de acces, consolidarea piloților prin injecții la pila 2 a podului și lucrări de evacuare a pământului pentru pregătirea patului de fundare în vederea injectării piloților la 20 m. Lucrarea are ca termen de finalizare data de 20 ianuarie 2016 și încercăm să ne încadrăm în grafic (…)Eu am satisfacția omului care a stat pe la ușile miniștrilor ani de zile pentru a putea rezolva această investiție. Este prima parte a lucrărilor. Acest contract vizează doar punerea în siguranță a podului, după care vom avea o lucrare distinctă pentru lucrările de consolidare a podului propriu-zis, pentru că abia apoi vom avea o circulație normală în zonă. Sunt mulțumit că am reușit să demarăm această lucrare, sunt mulțumit de stadiul lucrărilor. Sper ca de săptămâna viitoare să ne vedem și la Pucioasa, la podul peste Bizdidel” .