Agenţia de Dezvoltare Sud Muntenia a efectuat astăzi, 31 octombrie, o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa, ce a vizat urmărirea lucrărilor la 5 dintre proiectele europene derulate în judeţul Dâmboviţa prin Programul Operaţional Regional şi stadiul de implementare al acestora.
Acţiunea de monitorizare a investiţiilor din fonduri europene a fost realizată de directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu şi vicepreşedintele Ioan Marinescu şi a inclus următoarele proiecte: „Reabilitarea şi modernizarea Spitalului Judeţean Dâmboviţa”, „Centrul multifuncţional de resurse şi servicii pentru adulţi cu handicap Dâmboviţa”, „Centrul IT – service hardware şi Software – Flax Computers SRL”, „Investiţiile permanente în echipamente moderne la Centrul Medical Profile SRL- cheia oferirii de servicii stomatologice la standarde europene” şi „Reabilitarea, restaurarea şi valorificarea turistică a bisericii din lemn «Duminica Tuturor Sfinţilor «Sf. Ioan»” din comuna Voineşti.
Proiectul de „Reabilitare şi modernizare a Spitalului Judeţean Dâmboviţa” este realizat în proporţie de 80%, investiţie pe care preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu doreşte să fie finalizată până la sfârşitul lunii noiembrie:
„La Spitalul Judeţean, avem mai multe lucrări în curs, se lucrează peste tot. Pe de o parte avem proiectul european care este într-un stadiu de realizare de circa 80%, avem reabilitarea şi modernizarea UPU – care este realizat cam jumătate, partea de interioare şi include şi partea de exterior. Al treilea proiect este cel de la secţia de dermatologie, unde s-au făcut lucrările de construcţii şi am aprobat indicatorii tehnico-economici şi pentru refacerea acoperişului şi sper să fie terminat undeva la data de 25 noiembrie. Am finalizat săptămâna trecută lucrările la centrala termică a Secţiei de Reumatologie. Până la 29 noiembrie vreau să termin proiectul finanţat pe fonduri europene, să termin proiectul de reabilitare a UPU, proiectul numit reumatologie şi proiectul de pe secţia de dermatologie, care are în plus faţă de lucrările iniţiale, care erau de consolidare reparaţii, refacerea acoperişului. Parte a lucrărilor la interioare pe care le vedeţi la etajele 2, până la 6 se fac pe banii spitalului şi nu sunt în proiectul de reabilitare pe fonduri europene şi include reparaţii, vopsitorii, placaje şi refacerea instalaţiilor sanitare de încălzire. De asemenea, tot pe banii CJD s-au refăcut instalaţiile de electricitate. Am spus dacă tot suntem cu lucrări peste tot, să dăm o faţă nouă la tot ce înseamnă interioarele spitalului judeţean“,
Directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat: “Eu sunt convins că timpul bun şi hotărârea de a finaliza acest proiect, mobilizarea constructorilor, a tuturor celor implicaţi pot să ne ducă în faţa datei de 29 noiembrie cu inaugurarea spitalului, mă refer la lucrările din proiectul POR. Recunosc că am fost ultima oară acum o lună şi jumătate şi deja există un avans al lucrărilor“.
Proiectul „Reabilitarea şi modernizarea Spitalului Judeţean Dâmboviţa” este cel mai important proiect pe infrastructura medicală din Regiunea Sud Muntenia şi are o valoare totală de 83.106.684,78 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 66.610.914,38 lei.
Investiţia de la Centrul multifuncțional pentru adulți cu handicap, al cărei beneficiar este Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa are o valoare de 3.655 873 de lei, iar lucrările au fost realizate în procent de 33%. Proiectul are o întârziere de două luni din cauza faptului că imobilul este monument istoric şi a necesitat lucrări suplimentare de consolidare.
Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJD: „La acest obiectiv stadiul fizic al lucrărilor este 33%, stadiul decontărilor este de 20%. Suntem într-o uşoară întârziere cu circa două luni, situaţie generată de lucrări suplimentare. Lucrările foarte dificile s-au finalizat şi mai întâi se va finaliza corpul principal, apoi cele două corpuri laterale care sunt ale Direcţiei de Asistenţă Socială, iar anul viitor, pe banii Consiliului Judeţean, vom face şi clădirea care ţine de Spitalul Judeţean, pentru care am pregătit proiect, indicatori tehnico-economici, ca să putem finaliza toată curtea în acelaşi fel în acelaşi timp. Durata de finalizare a proiectului este până în luna iulie 2014 şi cred, cu puţin efort, ne vom încadra în termenul maxim prevăzut, cel puţin cu partea de execuţie a lucrărilor, poate decontările să dureze o lună, o lună şi jumătate suplimentare”.
Unul dintre proiecte vizitate astăzi de conducerea ADR Sud Muntenia, cel din comuna Voineşti, sat Onceşti - „Reabilitarea, restaurarea şi valorificarea turistică a bisericii din lemn «Duminica Tuturor Sfinţilor «Sf. Ioan» este realizat în procent de 64% şi are toate şansele să fie finalizat mai devreme decât data prevăzută în contractul de finanţare. Valoarea proiectului de reabilitare şi restaurare a bisericii-monument istoric, construită în anul 1814, este de 4,1 milioane lei, din care 2% contribuţia Consiliului Local Voineşti.
Sandu Gabriel, primarul comunei Voineşti: „Aici, cu siguranţă, va fi un proiect de succes. Stadiul lucrărilor este undeva la 64%, termenul de finalizare este 10 septembrie 2014, dar cu siguranţă finalizarea va fi undeva în luna aprilie-mai. Valoarea investiţiei este de 41 miliarde lei”.
Directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat: „Este un moment important, un moment emoţionant să vedem că există o aplecare către conservarea patrimoniului istoric şi cultural şi sunt convins că va fi reintrodus în circuitul turistic. De asemenea, în actualul proiect s-a realizat şi drumul de acces la acest obiectiv. Aştept cu foarte multă detaşare, în sensul respectării termenului şi a calităţii lucrării, momentul în care proiectul se va finaliza şi în acelaşi timp aştept cu multă emoţie să particip la această inaugurare”.
Acţiunea de monitorizare a reprezentanţilor ADR Sud Muntenia în judeţul Dâmboviţa s-a încheiat cu vizitarea a două societăţi comerciale private din municipiul Târgovişte, una accesând fonduri europene pentru investiţii în domeniul medical(SC Profile SRL), iar cealaltă în domeniul IT (SC Flax Computers SRL).