CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA
17 mai 2007
COMUNICAT DE PRESĂ
Investiţii de peste 19 milioane euro în sisteme de alimentare cu apă şi canalizare în oraşele dâmboviţene
Preşedintele Consiliului judeţean Dâmboviţa, Gheorghe Ana, a avut in data de 17 mai a.c., o întâlnire de lucru cu primarii oraşelor Moreni, Fieni, Găeşti, Pucioasa şi Titu, oraşe beneficiare ale Programului integrat de reabilitare a sistemelor de apă şi canalizare şi a staţiilor de tratare a apei potabile şi apei uzate.
Scopul reuniunii de lucru, la care au participat şi specialiştii Direcţiei Tehnice a Consiliului judeţean Dâmboviţa, a fost acela de a stabili şi pregăti documentaţiile şi studiile de fezabilitate ce trebuie transmise până luni, 21 mai, la Compania Naţională de Investiţii(CNI), autoritate desemnată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor să se ocupe de implementarea programului la nivel naţional.
În cadrul acestui program, judeţul Dâmboviţa, selectat printre alte 9 judeţe din ţară, cu oraşele Moreni, Fieni, Găeşti, Pucioasa şi Titu, va beneficia de 19,75 milioane euro. Ieri, preşedintele Consiliului judeţean Dâmboviţa, Gheorghe Ana şi primarii oraşelor beneficiare au semnat documentul prin care judeţului nostru i-a fost alocată suma menţionată mai sus, din care 4,345 milioane euro reprezintă contribuţia consiliului judeţean şi a consiliilor locale ale oraşelor beneficiare, la care se adaugă taxele şi cotele aferente lucrărilor, în valoare de 965.155 euro.
Precizăm că CNI, prin care se derulează programul, va elabora caietele de sarcini şi va organiza licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia proiectelor, iar autorităţile locale şi judeţene, în calitate de beneficiari, vor trebui să asigure funcţionarea la parametri normali a investiţiilor, inclusiv transferarea dreptului de prestări servicii către operatorii regionali, în condiţiile legii.
Sarcina ce revine, în mod expres, Consiliului Judeţean Dâmboviţa este de a coordona activităţile de implementare a proiectelor, precum şi de a sprijini financiar administraţiile locale pentru partea de cofinanţare, de 20% din valoarea proiectului, ce le revine acestora.
Reamintim că, pentru implementarea Programului integrat de reabilitare a sistemelor de apă şi canalizare şi a staţiilor de tratare a apei potabile şi apei uzate ce se adresează localităţilor cu o populaţie de până la 50.000 locuitori, în urmă cu un an, la 14 mai 2007, la Ministerul Transporturilor şi Lucrărilor Publice, s-a încheiat un document prin care s-au stabilit priorităţile şi criteriile de selecţie ale beneficiarilor. În acelaşi timp, s-a obţinut acordul autorităţilor judeţene şi locale pentru cofinanţarea proiectelor cu un procent de până la 25%.
Programul este finanţat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, care va contribui cu 160,1 milioane euro, de administraţiile locale şi judeţe care vor asigura partea, respectiv 40 milioane euro şi de bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor de cofinanţare Publice şi Locuinţelor, cu suma de 8 milioane euro.
Purtător de cuvânt,
Alexandra Panţu