18.03.2020

Astăzi, 17 martie 2020, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, și directorul Direcției Generale Infrastructură Locală, Vasile Dinu, s-au întâlnit la sediul Consiliului Județean Dâmbovița cu reprezentanții firmelor de construcții cu care s-au contractat lucrări pentru mai multe obiective de reparații și întreținere la drumuri de acces, poduri și podețe, parcări etc. De asemenea în cazul obiectivelor de drumuri, s-a analizat și stadiul unui obiectiv conex, de iluminat public de-a lungul viitorului drum județean din zona UM Gară și, totodată, obiectivul de alimentare cu energie electrică a Cabanei Podu cu Florile.

În plus, a fost analizat stadiul fizic al tuturor lucrărilor în curs și, în același timp, au fost stabilite unele măsuri în vederea urgentării lucrărilor la care, în pofida faptului că nu au o mare complexitate, se înregistrează întârzieri din punct de vedere al serviciilor de proiectare.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu ritmul lent și a solicitat o mobilizare corespunzătoare a constructorilor în vederea urgentării, finalizării și decontării investițiilor.

De asemenea, Alexandru Oprea a anunțat constructorii că, în perioada următoare, se va afla pe teren, în vizită pe șantiere, la obiectivele de investiții menționate.

La întâlnirea de lucru au mai participat și alți reprezentanți ai Direcției Generale Infrastructură Locală din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița.

 

           Biroul Comunicare, Relații Externe