22.12.2015

”Se împlinesc 26 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, moment istoric în care țara noastră a redobândit spiritul democrației. A fost un act de mare curaj și demnitate și a fost opera poporului român.

Este o datorie de onoare și de suflet să-i comemorăm pe eroii Revoluţiei și nu trebuie să uităm vreodată că - pentru recâştigarea libertăţii şi a valorilor naţionale - în timpul evenimentelor din Decembrie ‘89 românii au luptat cu neînfricare, neprecupețind nici propria viață.

La mai bine de un sfert de veac de la semnalul dat redeşteptării naţionale, este necesar să reflectăm cu respect și admirație asupra jertfei tinerilor de atunci, care au scris pagini valoroase în istoria neamului și care, prin gestul lor, au pus temelia unei democrații ce are șansa de a se maturiza prin tinerii de astăzi.

Revoluţia Română a deschis drumul speranţei. Dimensiunea acestui eveniment istoric este dată de consecinţele sale în plan politic, economic, social şi cultural. Evenimentele din 1989 rămân, împreună cu suferinţele și greutăţile proprii oricărui proces de transformări profunde, un reper definitoriu pentru noul statut al României în interiorul comunităţii europene şi euroatlantice.

Sistemul politic din Romania, instituţiile statului de drept, economia de piaţă bazată pe proprietatea privată au devenit realitate și au fost recunoscute ca atare de comunitatea internaţională.

Speranţă, Independenţă, Solidaritate, Șansă – acestea sunt valorile pe care le putem afirma cu putere, cu încredere în destinul neamului românesc, în viitorul său, în capacitatea sa de a înfrunta cu tărie valurile potrivnice ale istoriei”.