În data de 13 aprilie 2020, reprezentanții Ambasadei Republicii Populare Chineze în România au solicitat președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, desemnarea unor medici din județul nostru care să participe, în data de 16 aprilie, la o videoconferință organizată prin asistența tehnică a Oficiului Afacerilor Externe și Comisiei Municipale de Sănătate din Shanghai, în cadrul căreia aceștia să beneficieze de experiența medicilor chinezi în lupta cu Coronavirus.
Din partea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, la videoconferință au participat managerul spitalului, dr. Claudiu Dumitrescu, directorul medical, dr. Andrei Tomescu, și un medic din cadrul Secției de Boli Infecțioase.
Urmare a acestei videoconferințe, dr. Andrei Tomescu, directorul medical al SJUT, a precizat câteva aspecte referitoare la experiența împărtășită de experții chinezi: „A fost un lucru interesant conferința, pentru faptul că medicii chinezi ne-au prezentat ceea ce au făcut ei în cazul pandemiei de la Shanghai, din luna aprilie a acestui an. Ce ar fi de reținut este faptul că, din 134 de pacienți grav internați în spital, au avut un singur deces. Și atunci, din toată procedura medicală pe care au făcut-o, putem să tragem învățăminte corecte. Sigur, au fost prezentate foarte multe detalii tehnice din punct de vedere medical. La această videoconferință a participat și un medic din cadrul Secției de Boli Infecțioase și împreună ne-am notat toate etapele de tratare a pacientului infectat cu COVID-19. Ne-au împărtășit din experiența lor, iar procedurile nu sunt cu mult diferite de ceea ce facem și noi, la acest moment. Sigur că sunt foarte multe aspecte de amănunt, care trebuie precizate, cum ar fi: pacienții cu boli hematologice, folosirea anticoagulantelor în terapia pentru COVID-19, pacienții vârstnici, oxigenoterapia care trebuie aplicată încă de la început. În concluzie, foarte multe lucruri interesante, a fost un câștig pentru noi.”