Lucrările de infrastructură din județ au fost din nou în atenția conducerii Consiliului Județean Dâmbovița (CJD). Președintele CJD, Alexandru Oprea, alături de vicepreședintele Alin Manole și directorul general al Direcției Infrastructură Locală, Vasile Dinu, au efectuat o vizită la mai multe obiective aflate în lucru.
Primul vizat a fost „Covor bituminos pe DJ 401 A Miulești-Mărunțișu-Tomșani-Poroinica-Mogoșani-Merii”, cu o lungime de aproximativ 23 de km și o valoare totală de 6.231.122 lei. A fost vizitat sectorul Merii-Mogoșani, unde s-a turnat covor asfaltic pe o lungime de circa 3 km.
Vizita a continuat în comuna Crângurile, unde a fost analizat stadiul lucrărilor de asfaltare pe drumul local Pătroaia Deal-Pătroaia Vale, pe o lungime de 0,782 km, care face parte din obiectivul „Asfaltare drumuri locale pe o lungime de 2,251 km, în comuna Crângurile, județul Dâmbovița”.
A fost verificată și starea podului metalic peste Argeș, care are un grad de uzură și degradare avansat și care este restricționat circulației agabaritice și pentru care autoritățile locale au solicitat sprijin financiar la Compania Națională de Investiții.
În continuare s-a verificat stadiul lucrărilor la obiectivul „Covor bituminos DJ 702A, sector Potocelu – Ludești – Hulubești – Valea Mare – Livezile – Voia”, finanțat din bugetul propriu al Consiliului Județean Dâmbovița în cadrul programului de covoare bituminoase, etapa I, proiect în valoare totală de 6.808.986,83 lei, ce vizează reabilitarea a 18,665 km de drumuri județene, din care s-au realizat aproximativ 15 km pe raza comunelor Ludești, Hulubești, Valea Mare și Crângurile. Pe acest sector, după finalizarea lucrărilor de asfaltare, urmează realizarea lucrărilor la acostamente, șanțuri și marcaje rutiere. Vizita s-a încheiat în comuna Raciu, unde SC LDP SA continuă realizarea de covoare asfaltice pe un sector de aproximativ 2 km, pe DJ 702 B, pentru reabilitarea sectoarelor avariate din beton de ciment.
Alături de conducerea CJD, la vizita de lucru, au fost prezenți și primarul Comunei Valea Mare, Miu-Ion Constantin, primarul comunei Crângurile, Barbu-Costin Ionuț și primarul comunei Raciu, Grădinaru Vasile.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița