28.04.2021

„Drumul expres Găești - Ploiești” a făcut astăzi, 28 aprilie 2021, subiectul unei ample dezbateri inițiate de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, la care au participat reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR).

Din partea Consiliului Județean Dâmbovița au fost prezenți: președintele CJD, Corneliu Ștefan, vicepreședintele Luciana Cristea, administratorul public al județului, Cristian Avanu, reprezentanți ai Direcției Tehnice, iar din partea CNAIR: Ionuț Urecheatu, responsabil contract și reprezentanții Search Corporation SRL, Cristian Bratosin și Liviu Mirea.

De asemenea, la discuții au fost invitați și primarii localităților aflate de-a lungul traseelor propuse, și anume: Morteni, Petrești, Găești, Gura Foii, Dragodana, Raciu, Lucieni, Ulmi, Văcărești, Comișani, Gura Ocniței, Bucșani, I. L. Caragiale, Dărmănești și Vlădeni.

În prezent, în cadrul contractului pentru Elaborarea studiului de fezabilitate și proiect tehnic de execuție pentru obiectivul de investiții „Drum expres Găești - Ploiești”, este în curs de elaborare documentația aferentă analizei multicriteriale de traseu - etapa 2, datorită definitivării și aprobării documentației  analizei multicriteriale de traseu - etapa 1, în urma căreia au fost avizate două variante de traseu.

Contractul Elaborarea studiului de fezabilitate și proiect tehnic de execuție pentru obiectivul de investiții „Drum expres Găești - Ploiești” este derulat de CNAIR, iar întâlnirea de astăzi s-a concentrat pe analiza punctelor de vedere ale tuturor factorilor implicați din județul Dâmbovița în procesul de aprobare și avizare a proiectului și de a preîntâmpina eventualele probleme sau blocaje, ce ar putea avea un impact negativ în derularea contractului pentru acest obiectiv de investiții de importanța strategică națională.

Președintele CJD, Corneliu Ștefan: „Astăzi am inițiat această întâlnire, după ce, săptămâna trecută, am participat cu colegii mei de la Consiliul Județean Dâmbovița la o întâlnire la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, unde am depus documentația pentru Inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște. Atunci doamna Mariana Ioniță a propus să avem o discuție la Târgoviște, în legătură cu Drumul expres Găești - Ploiești, împreună cu dumneavoastră, primarii localităților pe unde trece acest drum. În primul rând, acest drum expres face legătura între Oltenia și Moldova. Este cel mai important drum expres, este un drum nou, de la Găești până la Ploiești. Cea mai mare parte a acestui drum trece prin județul Dâmbovița și doar 25% este pe raza județului Prahova. A fost condiția Ministerului Transporturilor, am avut o discuție și cu domnul ministru Drulă, în urmă cu 4 luni, când am inițiat proiectul de hotărâre al consiliului județean. Din acest drum expres va pleca Inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște, care pornește din comuna Ulmi, la Viișoara, străbate municipiul Târgoviște, Dragomirești, Șotânga, Doicești și se bifurcă direct din DN 71, la ieșirea din comuna Aninoasa și intrarea în comuna Doicești. Vă rog, pentru că sunt ultimele amendamente pe care dumneavoastră, reprezentanții unităților administrativ-teritoriale le aveți pe marginea acestui proiect, să ridicați toate problemele și către reprezentantul Ministerului Transporturilor, dar și către proiectant. Trebuie să luăm o decizie pentru porțiunile care sunt străbătute pe raza localităților dumneavoastră.”

Ionuț Urecheatu, responsabil contract CNAIR: „În cadrul CNAIR, la acest moment, noi am finalizat prima etapă - de analiză a variantelor de traseu. Această etapă a constat în studierea mai multor variante de traseu (un număr de 5, 6, 7 variante de traseu, 7 culoare). Din aceste 7 culoare, au fost aplicate mai multe criterii de mediu, economice, și, fiind identificate anumite constrângeri, au fost acordate niște punctaje și au fost plasate două variante pe primele două locuri. Aceste două variante vor fi studiate în analiza multicriterială 2. Țin să subliniez faptul că finalizarea primei etape nu reprezintă alegerea finală a traseului. Acum, în etapa 2, se mai pot face modificări punctuale și suntem conștienți că vor mai fi contrângeri față de prima etapă. De aceea suntem aici, să vă ascultăm și pe dumneavoastră, să avem o comunicare care să ducă la un proiect bun, fără blocaje. Deși am spus că sunt două variante pe teritoriul județului Dâmbovița, cele două variante se suprapun. Singura diferență este destinderea de la centura Ploiești, acolo unde cele două variante au puncte de plecare diferite.”

Compartimentul Imagine, Relații Externe - Consiliul Județean Dâmbovița