18.12.2019

Devenită deja o tradiție, Cupa „Moș Crăciun” și-a premiat astăzi câștigătorii, în prezența reprezentanților autorităților locale și județene. Organizat de Clubul Sportiv Școlar Târgoviște, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria Municipiului Târgoviște, evenimentul se desfășoară pe parcursul mai multor zile.

          În cadrul acestei manifestări, astăzi s-au desfășurat competiții de baschet pentru copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, din Târgoviște și Pucioasa, dar și festivitatea de premiere pentru sportivii de lupte, baschet, judo, handbal etc. – care au participat la competițiile sportive locale și județene, organizate pe parcursul anului.

          Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, prezent la eveniment, a transmis următorul mesaj:

Sunteți atât de mulți – astăzi, aici – copii, părinți, antrenori, iar acesta este un lucru îmbucurător pentru perspectivele sportului în viața comunității dâmbovițene. Îi felicit pe micii sportivi pentru efortul depus, pentru rezultatele frumoase la competițiile sportive la care au participat. Consiliul Județean Dâmbovița susține sportul, deoarece el este o permanentă sursă de sănătate, de dezvoltare a spiritului de competiție, dar și a spiritului de echipă. Vă urez Sărbători Fericite tuturor! La mulți ani!  

          La eveniment, alături de sute de sportivi, antrenori, părinți, au mai participat: Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, și reprezentanții Clubului Sportiv Târgoviște.

 

                   Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița