Alte trei proiecte europene importante pentru infrastructura judeţului Dâmboviţa au primit finanţare
Referitor la cele două acte normative prin care sunt finanţate proiecte din domeniul infrastructurii OG nr. 7 şi HG nr. 811, preşedintele Consiliului judeţean Dâmboviţa şi-a exprimat speranţa ca repartizarea fondurilor pe proiecte să se facă după criterii care ţin de punctaj şi nu după criterii politice. Acesta a precizat că pentru OG nr. 7, care vizează proiecte de infrastructură tehnică, apă-canal şi rutieră, drumuri şi poduri şi podeţe, ordonanţă care urmează să se deruleze de la finele lunii februarie, Guvernul a alocat 3.200 miliarde de lei Ministerului Administraţiei şi Internelor. Din judeţul Dâmboviţa, cca 52 de localităţi au depus proiecte pe această ordonanţă, speranţa administraţiei judeţene fiind aceea de a intra cu un număr cât mai mare în prima etapă de finanţare.
În ce priveşte proiectele finanţate prin HG nr. 811/2006, preşedintele CJD a anunţat că, la nivelul întregii ţări, sunt 47 de proiecte care vor fi finanţate, în valoare totală de 297,75 milioane euro. Toate aceste proiecte sunt proiecte care nu au fost aprobate în 2006, la CpDR, pe programul Phare 2004-2006, fiind deci în fază aşteptare, până când Uniunea Europeană a disponibilizat fonduri pentru finanţare. Judeţul Dâmboviţa are, incluse în această categorie, cele două proiecte ce vizează infrastructura rutieră pe drumurile care leagă Pucioasa de Moreni şi Dobra de Autostrada Bucureşti-Piteşti, care erau în aşteptare pe programul Phare 2004-2006, şi fuseseră aprobate, de aceea se şi organizează licitaţia undeva în aprilie 2007 şi de asemenea mai are proiectul ce se referă la Centrul de afaceri de la Târgovişte, a anunţat Gheorghe Ana.