24.07.2019

Continuând seria vizitelor pe șantierele din județ, astăzi, 23 iulie 2019, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentată de președintele Alexandru Oprea și vicepreședintele Alin Manole, s-a aflat în alte trei localități dâmbovițene pentru a verifica stadiul lucrărilor la infrastructura rutieră, care se realizează în această perioadă.

Prima vizită, în Comuna Brezoaele, a vizat lucrările la obiectivul „Reabilitare DJ 601A, limită județ Giurgiu – Brezoaele – Slobozia Moară – Răcari” în valoare de 9.218.207 lei, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II (PNDL). În prezent, se efectuează atât lucrări la podul situat în zona primăriei Brezoaele, cât și la căile de acces către proprietăți.

Vizita a continuat în comuna Poiana, unde se află în curs de execuție lucrări de întreținere periodică a drumurilor, constând în realizarea unui covor asfaltic în lungime de aproximativ 4 km, acestea fiind realizate de SC Lucrări Drumuri și Poduri SA.

În comuna Produlești, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița s-a deplasat pe mai multe străzi, pe care, în cadrul unui proiect finanțat din bugetul local, se execută lucrări de reparații și covor asfaltic pe o lungime de 2,4 km, valoarea totală a investiției fiind de 418.000 lei.

Tot în comuna Produlești, se află în derulare obiectivul de investiții „Modernizare prin asfaltare străzi”. Implementat în cadrul PNDL II, acest proiect are o valoare totală de 7.075.740 lei, stadiul fizic al lucrărilor fiind de 40%.

 Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița