Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a fost prezent astăzi, 1 noiembrie 2013, în cartierul Priseaca, pentru a participa la inaugurarea primei etape a lucrărilor realizate la proiectul: „Reabilitare, extindere şi transformare clădire existentă în casă de tip familial pentru copii și tineri”, investiţie realizată de Asociația ‘’Ponte del Sorriso” Onlus din Italia, cu o valoare de 90.999,77 euro.
La eveniment au mai participat: preşedintele Asociației ‘’Ponte del Sorriso”, Guerrino Faidiga, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, Cristiana Bucur, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Gabriel Grozavu şi secretarul general al judeţului, Ivan Ivanoff.
Proiectul s-a derulat în baza unui acord de parteneriat încheiat în luna iunie a acestui an dintre Asociația ‘’Ponte del Sorriso” Onlus din Italia, Consiliul Județean Dâmbovița, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița şi Consiliul Local al Municipiului Târgoviște.
Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa: „ Iată, cu bani puţini şi implicarea unor oameni de suflet şi cu anumită atenţie acordată de noi, de autorităţi, s-a putut face un lucru benefic pentru 16 copii. Este al doilea exemplu, pentru că mai avem Fundaţia Sera – un centru de tratament pentru persoane cu handicap, care ne arată că putem găsi soluţii dincolo de banii pe care-i are bugetul, dacă ştim să gestionăm foarte bine şi foarte atent relaţiile cu acele asociaţii care chiar fac activitate de binefacere în sprijinul oamenilor necăjiţi(…)O sută de mii de euro s-au cheltuit cu folos şi cred că într-un mod foarte eficient”.
Asociația ‘’Ponte del Sorriso” Onlus din Italia este prezentă în România de peste 9 ani, perioadă în care a fost implicată în proiecte importante din domeniul social de protecție a copilului.
Prin realizarea complexului de case de tip familial, se are în vedere asigurarea condițiilor optime de viaţă, conforme cu standardele în vigoare pentru copiii și tinerii din sistemul rezidențial de protecție specială din județului Dâmbovița.
Lucrările primei etape: „Reabilitare și transformare clădire existentă ,,Şcoala nr. 7” din Priseaca în casă de tip familial pentru copii și tineri” au demarat în luna august a acestui an şi au constat în lucrări de intervenție – reabilitare, modernizare, consolidare asupra clădirii existente.
La finalizarea în totalitate a proiectului, inclusiv după executarea extinderii și racordarea la utilități, practic, o școală construită în anul 1933, nefuncțională și care avea doar două săli de clasă și o cancelarie, se va transforma într-o casă de tip familial, ce va găzdui 16 copii sau tineri aflaţi sub măsură de protecție specială.