06.09.2013

Muzeul de Istorie din municipiul Târgovişte a găzduit joi, 5 septembrie, prima ediţie a întâlnirii dintre administraţia judeţeană şi mediul de afaceri din judeţul Dâmboviţa, eveniment organizat la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

 Au fost prezenţi parlamentari, lideri politici locali, şefi de instituţii deconcentrate şi au răspuns invitaţiei numeroşi oameni de afaceri din judeţul Dâmboviţa, din toate domeniile de activitate.

Prin acest demers, conducerea Consiliului Judeţean a dorit să dea un semnal ferm de sprijin pentru mediul de afaceri dâmboviţean, în vederea  dezvoltării de proiecte viabile care să aibă ca rezultat crearea de noi locuri de muncă.

„În sensul promovării și dezvoltării unui parteneriat temeinic, am înțeles, ca preşedinte al Consiliului Judeţean, să inițiez o serie de întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri din județul Dâmbovița și nu numai. Demersul reprezintă un semnal ferm pe care îl transmit pentru încurajarea și sprijinirea tuturor acelora care, cu seriozitate şi perseverenţă, în condiții economice deloc ușoare, se străduiesc şi reuşesc să însufleţească proiecte de afaceri viabile, să păstreze şi să creeze noi locuri de muncă, participând activ la efortul comun de creștere a calității vieții.

Administrația publică județeană nu poate trăi separat de mediul de afaceri. Înțelegem, de aceea, să oferim substanță actului decizional și transparenței administrative, să participăm la crearea unor punți solide de colaborare.

O economie de piaţă sănătoasă înseamnă, în primul rând, asigurarea unei concurenţe loiale pentru mediul de afaceri. Accesul liber şi egal pentru toţi competitorii la mai multe resurse, sprijin pentru eliminarea birocraţiei – sunt câteva dintre cerinţele fireşti ale oricărui întreprinzător, cerinţe pe care noi, ca administraţie, suntem obligaţi să le asigurăm. În mod natural, ca o consecinţă a unui mediu economic onest, crearea de noi locuri de muncă decent plătite înseamnă, pentru noi toţi, pace socială. Iată ingredientele care coagulează acţiunile noastre, le-a transmis tuturor celor prezenţi preşedintele CJD prin intermediul unei scrisori.

 

“Dincolo de facilităţile pe care le permite legea, prin hotărâre de Consiliu Judeţean sunt pregătit să acord facilităţi societăţilor comerciale care vin şi investesc în aceste parcuri. Intenţionăm ca împreună cu cei prezenţi, să dezvoltăm în zona Lunguleţu-Titu un parc agro-industrial şi spaţii logistice care să asigure preluarea producţiei agricole din zonă. Intenţionăm să creăm un parc agro-industrial în comuna Voineşti. Avem interes să dezvoltăm un parc industrial în zona Găeşti şi suntem interesaţi de dezvoltarea unui proiect, staţiunea Padina - Peştera, în zona montană”.

În scopul unei mai bune comunicări între mediul de afaceri şi administraţie, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a anunţat că doreşte să înfiinţeze un Club al Oamenilor de Afaceri: 

“Avem interes să dezvoltăm şi în municipiul Târgovişte activităţi industriale şi logistice. Dorim să avem investitori care să vină să construiască la unitatea militară de la gară un centru de afaceri, un hotel de 4-5 stele, un mall, mă interesează să dezvoltăm acolo spaţii comerciale şi logistice, mă interesează să găsim soluţii să punem valoare cele 26 hectare de teren, în aşa fel încât să creăm locuri de muncă şi să fie ceva mai bine municipiului Târgovişte şi judeţului.

Mi-aş dori să înfiinţăm un Club al Oamenilor de Afaceri pentru a ne întâlni permanent. Îmi doresc ca mediul de afaceri să fie alături de noi în susţinerea unor activităţi culturale şi sportive

………………….

„Întâlnirea noastră reprezintă un prim pas, o bornă a parcursului pe care îl văd alături de dumneavoastră. Îmi doresc să mă consideraţi un partener pentru susţinerea mediului antreprenorial. În acelaşi timp, îmi doresc să vă am alături în proiectele pe care le-am gândit la nivelul județului Dâmbovița, deoarece știți în profunzime ce înseamnă truda asigurării unui loc de muncă. Vreau să avem în Dâmbovița un mediu de afaceri prosper, predictibil, lipsit de piedici administrative. Reperele noastre comune vor fi seriozitatea și buna credință. În lumina lor, ușa mea vă va fi permanent deschisă”, astfel şi-a încheiat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, scrisoarea adresată participanţilor la eveniment.