20.06.2023

                                                 

Pentru că în fiecare an, pe 24 iunie, se sărbătorește Ziua Universală a Iei, sau „cămașa cu altiță”, așa cum mai este denumită, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița  organizează, pe data de 23 iunie, un eveniment special dedicat acestui element de tezaur național.

Esența IEI constă în arta meșteșugului manual, transmis din generație în generație, iar celebrarea acesteia are multiple semnificații pentru cultura și spiritualitatea românească, întrucât se suprapune cu Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și cu „Drăgaica” sau Sânzienele, o sărbătoare prin excelență solară, dedicată anotimpului cald.

Astfel, la sediul instituției, pe data de 23 iunie 2023, la ora 10:00, vă așteptăm la activități dedicate acestei sărbători, în cadrul cărora vor mai avea loc și ateliere de coronițe și de mărgele, precum și o expoziție de ii.

Ansamblurile folclorice de copii „Mugurași de la Chindie” (Târgoviște), „Florile Malului” (Malu cu Flori), „Cununa Brăneștiului” (Brănești), „Cununa Nucetului” (Nucet) și „Comorile Satului” (Gura Ocniței) vor completa atmosfera de sărbătoare, prin dans și voie bună.

 

Compartimentul Comunicare al

Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa