COMUNICAT DE PRESĂ
„VACANŢA LA MUZEU” - ATELIERE EDUCATIVE ȘI ATRACTIVE, PE PARCURSUL A DOUĂ SĂPTĂMÂNI
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează în perioada 1 - 12 august 2022, programul „Vacanță la muzeu”.
Programul va cuprinde activități independente, copiii având posibilitatea să descopere ceva nou alături de specialiștii muzeului, în fiecare zi. În zilele de joi și vineri din prima săptămână, oferta de ateliere educaționale va fi diversificată, copiii putând opta pentru una din următoarele două propuneri:
Activitățile din prima săptămână, 1 - 5 august 2022, se vor desfășura la Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă și în curtea Muzeului Scriitorilor Dâmbovițeni. Tematica acestora va fi:
Luni, între orele 9:00 și 11:00 - „Însemnele Casei Regale a României” (loc de desfășurare: Muzeul de Istorie)
În cadrul acestui atelier, elevii vor înțelege rolul familiei regale în realizarea statului național modern România. Totodată, ei vor avea ocazia să cunoască ,,Însemnele regalității” (coroana regală, buzduganul, mantia regală, pavilioanele domnești etc.). La final, participanții vor realiza, pas cu pas, o coroană de hârtie și vor colora stema României.
Marți, între orele 9:00 și 11:00 - „Din culisele muzeului” (loc de desfășurare: Muzeul de Istorie)
Cum ajung obiectele vechi la muzeu? Care este rolul arheologului? Dar al conservatorului, restauratorului și muzeografului? Ce povești se ascund în spatele fiecărui vas vechi de sute sau mii de ani veți afla în cadrul atelierului. De asemenea, copiii vor avea posibilitatea de a întregi vase ceramice și vor înțelege mai bine cum se restaurează acestea, înainte de a fi expuse în vitrine.
Miercuri, între orele 9:00 și 11:00 - Cancelaria Domnească de la Târgoviște (loc de desfășurare: Muzeul de Istorie)
Cum se scriau și se sigilau documentele medievale, ce limbă era folosită și multe alte asemenea întrebări își vor găsi răspuns în cadrul atelierului. Copiii vor picura cu ceară roșie și vor sigila, la fel ca în Evul Mediu, propriul document, își vor scrie numele cu ajutorul alfabetului chirilic și vor învăța mai multe despre istoria orașului Târgoviște. Un labirint în care Mircea cel Bătrân se rătăcește și un cavaler ce trebuie găsit în vitrine vor ține atenția participanților la cote maxime.
Joi și vineri, între orele 9:00 și 11:00 - „Icoana pe lemn și vârtelnița fermecată” (loc de desfășurare: Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni)
Din „lada de zestre” vom scoate două obiecte emblematice: icoana pe lemn și vârtelnița. În mijlocul și răcoarea curții Muzeului Scriitorilor, vom organiza o șezătoare pe ritmuri muzicale, unde copiii vor avea bucuria de a realiza și a da viață unor obiecte de artă populară românească.
Joi și vineri, între orele 9:00 și 11:00 - „Culorile din grădină” și „Animale fantastice într-o grădină cu lac” (loc de desfășurare: Muzeul de Artă)
„Culorile din grădină”. În cadrul acestui atelier, copiii vor afla mai multe despre peisaje și culorile utilizate în redarea acestora, cu referire la arta românească contemporană (cu lucrări expuse la Muzeul de Artă) și tehnicile folosite de artist (recunoașterea amestecului optic și al tușei fragmentate), precum și aplicarea acestor tehnici în realizarea unor obiecte distractive.
„Animale fantastice într-o grădină cu lac”. În cadrul acestui atelier, micii participanți vor recrea atmosfera din basme românești și povești de pretutindeni, populate cu animale mai mult sau mai puțin fantastice (broaște fermecate, cerbi și căprioare, lupi, cocoși, zmei, balauri și altele) într-un peisaj dat ce se regăsește în expoziția Muzeului de Artă, și vor realiza o mască (dragon, broască râioasă ori căpriorul din heraldica județului nostru).
În a doua săptămână, 8 - 12 august 2022, între orele 9:00 - 11:00, sunt prevăzute activitățile organizate în cadrul proiectului educațional „Meșteșugari la Curtea Domnească”. Loc de desfășurare - Ansamblul Monumental „Curtea Domnească“.
Luni. Participanții se vor familiariza cu lumea satului tradițional (cum arătau vatra și moșia satului, cine erau cei mai de vază oameni din sat, din ce erau construite și cum arătau casele țăranilor români) și vor modela și picta o căsuță din lut în cadrul atelierului „Ca să ai viață frumoasă, poți să faci din lut o casă”.
Marți. Un meșteșug casnic, practicat în trecut de femei, va fi adus în prim plan (etapele prin care trece lâna de când este tunsă de pe oi până ajunge obiect de îmbrăcăminte sau decor). Participanții vor țese semne de carte în cadrul atelierului „Frunzuliță de secară / Țesem, țesem pân’ la vară”.
Miercuri. Este ziua dedicată poveștii costumului popular (când a fost purtat pentru prima dată, cine și în ce împrejurări îl purta, din ce materii prime și cum era confecționat). În cadrul atelierului „Frunză verde iasomie / Vreau să am și eu o ie”, participanții vor coase motive tradiționale.
Joi. Etapele confecționării unui vas din lut, prin tehnica modelării din inele de lut suprapuse. Un vas de lut va fi modelat și decorat cu motive tradiționale, în cadrul atelierului „Poți să faci din lut o oală / Ca să faci în ea tocană”.
Vineri. Copiii vor zburda prin Curtea Domnească, după ce vor afla istoria opincilor, și vor învăța să le confecționeze în cadrul atelierului „Dacă vrei să poți zbura / Fă-ți opinci, nu aștepta”!
Întrucât organizatorii şi-au propus să ofere fiecărui copil șansa de a petrece timpul într-un mod activ, prietenos și educativ, participarea este liberă.
Programul se desfășoară de luni până vineri, între orele 9:00 și 11:00. El se adresează copiilor cu vârste între 6 și 13 ani, în limita a 25 de locuri pentru fiecare zi, cu rugămintea ca un participant să nu aleagă mai mult de 5 activități din cele 12 propuse.
Pentru înscrieri, puteți suna la tel. 0736 394086, în perioada 28 - 30 iulie 2022, în intervalul orar 8:00 - 15:30.
Compartimentul Imagine, Relații Externe - Consiliul Județean Dâmbovița