28.11.2022

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui artist Gheorghe Petrașcu, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, în parteneriat cu Uniunea Arhitecților din România, vă invită să participați la vernisajul expozițiilor „Gheorghe Petrașcu și artiștii dâmbovițeni” și „Profesorul arhitect Gheorghe (Pichi) Petrașcu – prezență marcantă a Școlii Naționale de Arhitectură”. Evenimentul va avea loc marți, 29 noiembrie 2022, ora 15:00, la Muzeul de Artă din Târgoviște, Calea Domnească, nr. 185.

Expoziția „Gheorghe Petrașcu și artiștii dâmbovițeni” cuprinde deopotrivă lucrări de grafică și pictură, precum și o serie de gravuri. Măiestria lui Petrașcu, un colorist prin excelență, este subliniată și prin lucrările sale de grafică ori gravură, ce modelează linia și uneori o dublează prin pată (lucrări de gravură în acvaforte și acvatinta, ori desene în creion sau tuș cu laviuri fine).

            Aici, prin intermediul exemplarelor aflate în Colecția de Artă Românească din patrimoniul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, putem afla câte ceva despre persistența, căutările și, de ce nu, nemulțumirile pictorului-gravor Gheorghe Petrașcu.

Cea de-a doua expoziție este organizată în parteneriat cu Uniunea Arhitecților din România și cuprinde planșe documentare referitoare la personalitatea marcantă a fiului marelui pictor, profesorul arhitect Gheorghe Petrașcu (Pichi), una dintre somitățile arhitecturii românești, figură marcantă a Școlii Naționale de Arhitectură, profesor la Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu” de-a lungul mai multor decenii, arhitect respectat și dascăl venerat, care a contribuit la formarea multor generații de arhitecți din România.

Expozițiile pot fi vizitate în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, la Muzeul de Artă din Târgoviște, conform programului muzeului: de marți până duminică, între orele 9:00 – 17:00.

Vă așteptăm cu drag!

 

 

Compartimentul Imagine, Relații Externe - Consiliul Județean Dâmbovița