Președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Alexandru Oprea, a avut, în data de 27 ianuarie 2020, o întâlnire cu Jürgen Raizner, expert pentru Europa Centrală și de Est al Steinbeis Transfer Management, consultant principal în dezvoltarea relațiilor de afaceri dintre Europa de Est și Europa de Vest.
În cadrul întâlnirii – al cărei scop l-a constituit identificarea și punerea în practică a celor mai bune modalități de promovare a oportunităților de investiții din județul Dâmbovița - președintele Alexandru Oprea a făcut o prezentare a județului din punct de vedere geografic, administrativ și economic.
În urma discuțiilor purtate, s-a concluzionat că o primă oportunitate de promovare o reprezintă participarea la Expoziția privind Managementul Investițiilor 2020 (EME 2020), una dintre cele mai mari platforme germane pentru facilitarea investițiilor, ce va avea loc la Frankfurt pe Main, în perioada 24 - 25 martie 2020. La manifestare vor fi prezenți factori de decizie și manageri de proiect din sectorul public, corporații și IMM-uri, operatori și investitori, experți și consilieri în domeniul investițiilor, investitori instituționali (bănci, instituții financiare, companii de investiții, investitori privați, companii de administrare a activelor, fonduri suverane), precum și prestatori de servicii (dezvoltatori imobiliari, arhitecți, proiectanți, consultanți, firme de construcții).
Ținând cont de prioritățile de dezvoltare ale județului Dâmbovița și de experiența firmei Steinbeis Transfer Management, s-a apreciat că domeniile de interes a fi prezentate la IME 2020, pentru identificarea de posibili parteneri economici interesați, sunt:
- investiții în dezvoltarea Stațiunii turistice de interes național Padina - Peștera: construirea unei pârtii de schi, realizarea de instalații de transport pe cablu, construirea de hoteluri, restaurante, spații comerciale etc.;
- parcuri de business, respectiv parcurile industriale din localitățile Moreni, Mija și Priboiu;
- în domeniul educaţiei, colaborarea între Universitatea „Valahia” din Târgovişte şi universităţi din Germania, inclusiv în domeniul transferului de tehnologie.
Cu prilejul întâlnirii, s-a convenit și începerea demersurilor pentru încheierea unui protocol de colaborare între Consiliul Județean Dâmbovița și Steinbeis Transfer Management, document menit a asigura continuitatea și stabilitatea activității de atragere de investitori în județul Dâmbovița. Totodată, s-a apreciat că un rol important în promovarea oportunităților de investiții în județul Dâmbovița îl poate avea colaborarea prin intermediul unui organism, care, pe lângă Consiliul Județean Dâmbovița, să includă Camera de Comerț și Industrie Dâmbovița, Universitatea „Valahia” Târgoviște și reprezentanți ai mediului de afaceri.
La discuțiile purtate, au mai participat consilierii președintelui CJD, Ioniță Ștefan și Olariu Nicolae, precum și Roxana Boboruță, director de proiect în cadrul Steinbeis Transfer Management.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița