Omagiu Doamnei Maria Brâncoveanu - 360 de ani de la naștere
Cu ocazia împlinirii a 360 de ani de la nașterea Doamnei Maria Brâncoveanu, soția lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), domnul Țării Românești, unul dintre cei mai importanți voievozi care au marcat istoria județului Dâmbovița, Asociația culturală DAR DEVELOPMENT organizează, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” Târgoviște, instituție subordonată Consiliului Județean Dâmbovița, o serie de manifestări care vor omagia personalitatea emblematică a Mariei Brâncoveanu, în perioada 13 - 16 august 2021, în cadrul Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi.
Evenimentele se vor constitui într-un preambul pentru Conferința “Moștenirea Culturală a Epocii Brâncovenești - Maria Brâncoveanu - Figuri feminine ale medievalității românești”, care anul acesta va ajunge la ediția a V-a și se va desfășura în data de 24 septembrie 2021, întregul proiect fiind cofinanțat de Consiliul Județean Dâmbovița prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița.
Vineri, 13 August 2021, în cadrul Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi vor avea loc două vernisaje, care vor fi transmise online pe pagina asociației: la ora 11:00 vom prezenta expoziția fotodocumentară realizată cu sprijinul partenerului Arhivele Naționale ale României și Asociația Renașterea Obiceiurilor și Tradițiilor Românești. Apoi, de la ora 11:30 va avea loc vernisajul expoziției de artă contemporană „Maria Brâncoveanu - 360de ani – Portret și Simbol”. Expoziția reunește lucrări de artă contemporană diferite ca tehnică și abordare într-un concept prin care ne propunem să evocăm portretul spiritual al Mariei Brâncoveanu. Fertilitatea și bogăția le vom regăsi prin exuberantele grădini pictate în ulei ale pictoriței Cameliei Ionescu Popa, durerea cu care Maria Brâncoveanu își acceptă destinul care i-a răpit oamenii dragi o întrezărim prin personajele în suferință din desenele și picturile pictorului Constantin Cioc, noblețea acestui personaj domnesc va fi redată prin monogramele aurite pictate pe sticlă de Simona - Teodora Roșca-Neacșu.
În data de 15 August 2021, Ziua Adormirii Maicii Domnului, precum și a execuției Brâncovenilor în anul 1714, va fi prezentat, în beciul Palatului de la Potlogi, la orele 11:00 și 14:30, filmul portret „Maria – Doamnă a toată Ungrovlahia”, intrepretă de Maria Ploae, film realizat în anul 2014 prin strădania doamnei Iuliana Mateescu, Președinta Asociației Renașterea Obiceiurilor și Tradițiilor Românești. Durata filmului este de 45 de minute.
A treia zi, 16 August 2021, ziua dedicată de către Biserica Ortodoxă Română, începând cu anul 1992, Martirilor Brâncoveni, vom transmite online, la ora 16:00, pe pagina de facebook a asociației o evocare istorică a Doamnei Maria și a Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu realizată de dr. Claudiu Victor Turcitu de la Arhivele Naționale ale României.
Vizitatorii Ansamblului Brâncovenesc vor avea oportunitatea să afle mai multe despre această interesantă personalitate feminină din documente de arhivă, scrisori, documente administrative și personale care nu au mai fost prezentate publicului, deasemenea vor putea admira o parte semnificativă a reprezentărilor Mariei Brâncoveanu extrase din portretele votive de la mănăstirile Hurezi, Mamu, Surpatele sau Rîmnic.
Partenerii Asociației DAR DEVELOPMENT pentru aceste evenimente sunt Arhivele Naționale ale României, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, Primaria Comunei Potlogi, și Asociația Patrimoniu, Artă și Cultură pentru Tineret.Pentru a urmări evenimentele, accesați pagina asociației: https://www.facebook.com/darassociation/
Evenimentul se desfășoară în concordanță cu regulile privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-COV -2.