Noaptea Europeană a Muzeelor a ajuns în acest an la Ediția a XV-a. Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte participă și de această dată, invitând publicul să descopere expozițiile muzeelor într-un mod inedit, făcând o plimbare nocturnă prin istoria și arta Târgoviştei.
Fiind unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg, peste 150 de muzee şi alte instituţii din 48 de localităţi din România organizează vizite gratuite şi evenimente speciale în noaptea de 18 spre 19 mai.
Publicul vizitator va avea acces gratuit sâmbătă, 18 mai 2019, începând cu ora 18:00, până la ora 24:00, în cadrul expozițiilor permanente, dar și a celor temporare ale muzeelor:
- expoziţia ”Mode, veşminte, tabieturi. Strălucirea unei lumi apuse”, unde vor fi prezentate elemente de vestimentație, accesorii, evantaie, lornioane, poșete, tabachere etc, toate inedite, din colecţiile Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte. Locaţie: Muzeul de Istorie;
- expoziţia “Florile Copilăriei”, ce cuprinde creații ale laureaţilor Festivalului Concurs Regional Art4You, ediţia a XI-a, 2019. Coordonator - prof. Popa Barbara. Locaţie: Muzeul de Artă.
Manifestările se vor desfăşura după următorul program:
- ora 18.00 - 19.30 - Concertul Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” Târgovişte, Gala laureaţilor Festivalului Concurs Regional Art4You, ediţia a XI-a, 2019. Coordonator - prof. Valeria Doina Bădica. Locaţie: Curtea Muzeului de Istorie.
- ora 20.00 – 21.00 – Oră de muzică clasică la Muzeul de Artă. Interpretează: Marta Tudor – pian, Alina Toma – vioară. Locaţie: Muzeul de Artă.
- ora 18.00 – 24.00 – Joc interactiv 3D, tip Trivia, destinat tuturor iubitorilor de istorie. Locaţie: Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Românești.
- ora 21.00 – 24.00 – Prezentarea holografică a obiectelor arheologice, piese de valoare excepțională, descoperite la Curtea Domnească, biserica Sfânta Vineri. Locaţie: Ansamblul Monumental ”Curtea Domnească”.
Muzeele din cadrul Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte, deschise cu ocazia acestui eveniment sunt:
- Ansamblul Monumental ”Curtea Domnească”
- Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Românești
- Muzeul de Artă
- Muzeul de Istorie
- Muzeul Evoluției Omului şi Tehnologiei în Paleolitic
- Expoziția "Metamorfozele unui loc al memoriei”, fosta U.M. 01417
- Casa Atelier ”Gheorghe Petraşcu”
În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, ne rezervăm dreptul de a modifica locaţiile evenimentelor.
Organizatori:
- Consiliul Judeţean Dâmboviţa
- Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte
Parteneri:
- Liceul de Arte “Bălaşa Doamna” Târgovişte
- Trivipedia.ro