30.05.2024

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită duminică, 2 iunie 2024, ora 14:00, la Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, unde va avea loc vernisajul expoziției „Gheorghe TOMOZEI (1936 - 1997) - UN POET SUAV ANAPODA”.

Deschiderea expoziției, cu prilejul Zilelor Județului Dâmbovița, la Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, este un omagiu adus eseistului și traducătorului român, opera sa poetică însumând peste 40 de volume de poezie, printre care și cărți de versuri pentru copii.

Scurtă biografie a scriitorului Gheorghe Tomozei:

S-a născut la 29 aprilie 1936 la leagănul caritabil „Sfânta Ecaterina” din București, unde se adăpostise mama lui, Franța Stăncescu, femeie singură și curajoasă, plecată de la familia ei argeșeană ca să își apere pruncul, într-o vreme cu multe prejudecăți și opreliști. Botezat prin voia destinului chiar de marea actriță Maria Filotti, micul Gheorghe va crește în sărăcie deplină în vremea războiului și va face prima clasă sub bombe, în 1943, la școala primară din strada Mașina de Pâine (București). În 1945, Franța Stăncescu, luată de nevastă de un domn Tomozei, care îi va da și numele viitorului poet - înfiindu-l, se refugiază cu mica ei familie la Târgoviște, unde Gheorghe va urma școala primară și, mai, apoi liceul.

La Târgoviște avea să fie selecționat pentru talentul lui precoce și năvalnic, și va fi trimis la „Școala de literatură Mihai Eminescu”, unde îi va avea colegi, printre alții, pe Nicolae Labiș, Lucian Raicu, Aurel Covaci, Alexandru Andrițoiu, Doina Sălăjan, Florin Mugur și mulți alții.

Devenit mai apoi redactor la diferite publicații culturale, Gheorghe Tomozei va avea  o carieră literară foarte densă, prolifică, publicând peste 65 de cărți de poezie, amintiri, note și restituiri. Va îngriji opera și edițiile unor confrați, va traduce și  va  publica  sute de articole în ziarele și revistele vremii, parte din ele în rubrici fixe precum „Filigran”, „Desene pe asfalt”, „Grafitti” și „Oracol”.

Va lega prietenii mitice cu colegi de generație precum aceea cu Nichita Stănescu, căruia îi va dedica multe pagini și un fascinant „Album memorial”.

Despre cărțile lui  aveau să se scrie sute de articole semnate de toți criticii importanți ai vremii. A călătorit și-a urmat șirul pasiunilor de bibliofil, numismat, pasionat de literatură veche și de istorie.

 

Cărți precum „Miradoniz” și „Dacă treci râul Selenei”, dedicate copilăriei și tinereții lui Eminescu, au încântat generații de tineri. A legat prietenii trainice, a scris până în ultimele clipe, stingându-se la doar 60 de ani, tocmai revenit dintr-o călătorie literară în care îl comemorase pe marele lui prieten, Nichita Stănescu.

Prezență vie în viața culturală românească, Gheorghe Tomozei a trăit întru poezie cu pasiune și s-a stins înainte de a apuca să fie bătrân (31 martie 1997), cu toate că, în tinerețe, el și prietenul său, Nichita, se chemau tandru cu apelativul „bătrâne”... Cum ei nu au apucat vârsta senectuții, ne rămâne nouă, celor de după ei, datoria de-a le păstra amintirea, opera, surâsul, fascinanta făptură întruchipată în pagină de literatură.” (Text oferit de doamna Cleopatra Lorințiu.)

            Evenimentul este organizat cu sprijinul doamnei Cleopatra Lorințiu și al domnului Ionuț Vulpescu.

Vă așteptăm cu drag!

 

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliului Județean Dâmbovița