06.12.2021

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită la un nou eveniment cultural.

Marți, 7 decembrie 2021, ora 16:00, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, va fi lansat volumul „Aprecieri critice privind apariția și evoluția administrației publice locale postdecembriste din România”, autor dr. Ivan Vasile Ivanoff, care a deținut funcția de secretar general al județului Dâmbovița din 1992 până în 2020.

Cartea a fost scrisă în calitate dublă, atât de secretar general al județului, cât și de lector universitar doctor la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, și este dedicată meseriei pe care domnul Ivan Vasile Ivanoff a practicat-o cu atât de multă dăruire. Lucrarea prezintă opinia pertinentă despre sistemul administrativ românesc de după înlăturarea regimului totalitar.

Demersul lui Ivan Vasile Ivanoff este unul care ține de ceea ce numim servirea binelui comun” – un demers care, în cazul domniei sale, reflectă devotamentul profesional din ultimele trei decenii. Are toată prețuirea noastră, dâmbovițeni și nu numai, pentru aceasta”, spune, în prefața cărții, deputatul Ionuț Vulpescu.

Așadar, vă așteptăm la o întâlnire cu autorul, la Muzeul de Istorie, unde toți cei interesați sunt bineveniți!

 

    Compartimentul Imagine, Relații Externe - Consiliul Județean Dâmbovița