01.11.2023

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu”, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” şi cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, desfăşoară în perioada 2-3 noiembrie 2023, a LV - a ediţie a Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”.

Între 31 octombrie și 3 noiembrie, va avea loc jurizarea lucrărilor la toate cele patru secţiuni: poezie, eseu, teatru şi proză.

Juriul este format din: Preşedinte onorific - Acad. Mihai Cimpoi - membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, preşedinte fondator al Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, fondator al Congresului Mondial al Eminescologilor, preşedinte fondator al Asociaţiei Naţionale al Oamenilor de Creaţie din Moldova, membru titular al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, director al redacţiei revistei „Litere” din Chişinău; George Coandă  - poezie - critic şi istoric literar, redactor-şef al revistei „Eroica”, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, preşedintele filialei Dâmboviţa a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România; George Piteșproză – poet, prozator, epigramist, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, membru al Uniunii Epigramiștilor din România; Popescu Carmen-Georgeta – teatru - prozator, poet, membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, membru al Uniunii Scriitorilor din România; prof. univ. dr. Victor Petrescu – eseu- vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova;  secretarul juriului - prof. Mihai Stan – preşedinte al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, redactor-şef al revistei „Litere”.

În data de 3 noiembrie, la sediul Centrului Județean de Cultură, va avea loc festivitatea de premiere, care va fi transmisă online pe pagina de Facebook a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, începând cu ora 11:00.

Ulterior, lista câştigătorilor va fi publicată atât pe pagina de web a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, www.cjcd.ro, cât și pe pagina de Facebook.

 

Compartimentul Comunicare al

Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa