29.06.2022

În perioada 12-14 august 2022, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, va organiza Festivalul „Peștera –Padina”, ce se va desfășura în zona Telecabina Peștera din Masivul Bucegi.

Prin acest eveniment se urmărește promovarea potenţialului turistic din Masivul Bucegi, realizarea unor spectacole şi a unor momente culturale inedite, educarea participanţilor în protejarea mediului înconjurător şi practicarea mişcării în aer liber.

Așadar, în perioada mai sus amintită, cu începere de la ora 18:00, vor avea loc următoarele spectacole:

  • în data de 12 august, folclorul va asigura o atmosferă festivă, printr-un spectacol susținut de Orchestra Populară „Chindia”, dirijor Ionuț Dumitrescu, alături de Ileana Pavelescu, Florentina Mîinea, Loredana Dobrescu, Yuriy Tsiple și de îndrăgiții interpreți de folclor: Nineta Popa, Ionuț Dolănescu, Nicu Paleru și Simona Dinescu;
  • pe data de 13 august, va avea loc un concert rock ai cărui protagoniști sunt Holograf și Direcția 5;
  • 14 august, ziua închiderii festivalului, vine cu muzică variată, alături de DJ Yaang de la Kiss Fm.

 

Compartimentul Comunicare al

Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa