La mai bine de 20 de ani de la dispariţia ei, Rodica Bujor rămâne, prin repertoriul variat şi stilul autentic, o mare artistă a României, numele său fiind inclus în patrimoniul vocilor româneşti de valoare, alături de Maria Tănase, Ileana Sărăroiu, Ioana Radu şi Maria Lătăreţu.
Pentru ca amintirea acestei apreciate interprete de folclor să fie dusă mai departe, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Primăria comunei Cândeşti, organizează o nouă ediţie a Festivalului Folcloric „Rodica Bujor”.
Astfel, pe data de 14 octombrie, la ora 17:00, la Căminul Cultural din satul Dragodăneşti, comuna Cândeşti, va avea loc un spectacol de muzică populară, susţinut de Orchestra Populară „Chindia”, dirijor Ionuț Dumitrescu, alături de solistele Ileana Pavelescu, Florentina Mîinea și Loredana Dobrescu. Invitații speciali ai acestei ediții sunt îndrăgiții interpreți de muzică populară Simona Dinescu și Gelu Voicu.
Compartimentul Comunicare al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa