Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, în colaborare cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, vă invită la expoziția PALETE a artiștilor dâmbovițeni.
Și în 2023 continuă tradiția organizării expoziției de artă plastică, PALETE, ajunsă la cea de-a XIII-a ediție. 15 autori, dintre care 12 actuali și foști profesori ai Liceului de Arte „Bălașa Doamna”, expun la Muzeul de Artă din Târgoviște lucrări ce evidențiază preocupări personale, reflectate în forme și stiluri plastice diverse.
Printre artiștii participanți amintim: Briena COSTACHE, Barbara POPA, Ioana și Maria ALECU, Mădălina STOIAN, Larisa HAREA, Monica TICĂ, Teodora și Gheorghe SIMION, Tiberiu și Cristian MĂNGUȚĂ, Mihai ȘERBĂNESCU, Bogdan DRĂGOI, Alexandru COMAN, Bogdan OPREA.
Pentru a descoperi mai multe, vă așteptăm să participați la vernisajul evenimentului, ce va avea loc în data de 23 mai 2023, ora 16:00, în sala de expoziții temporare, aflată la parterul Muzeului de Artă din Târgoviște.
Expoziția poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00, până în data de 30 iunie 2023.
Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița