Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște invită publicul de toate vârstele să descopere ”Finețuri din casele târgoviștenilor”, expoziție deschisă de curând la parterul Muzeului de Istorie, ce va putea fi vizitată, gratuit, până la finalul lunii mai 2020.
Colecția de Artă decorativă a muzeului deține o serie de porțelanuri pictate manual, glazurate, unele în stil Capo di Monte, vase decorate cu scene mitologice sau cu decorații florale în relief. De asemenea, mai pot fi admirate sfeșnice cu 2 și 3 brațe, stil Art Nouveau, metal, sec. XIX – XX, dar și o lampă din porțelan glazurat și pictat, Sevres – Franța, sec. XVIII. Vă mai incităm să ne vizitați și cu descrierea unei farfurii din seria Peisaje venețiene (Ventian Scenery), ceramică dură (stone china) pictată și glazurată, decorație monocromă, manufactura englezească W&B (Robinson Wood & William Brownfield) – Cobridge, 1838 – 1850.
Amintirea berăriilor din oraș se poate regăsi și în cănile de bere cu capac, gresie glazurată cu decor în relief și inscripții (1. Vrei să ai pace și zi bună, taci și suportă; 2. Cine are stăpânirea limbii, acela va ajunge alb și bătrân și va fi onorat), manufactură germană, sec. XVIII, însoțite de carafe și 2 ulcioare germane, gresie glazurată cu decor în relief și inscripții, Tirol, sec. XVIII.
Sursă de inspirație peste timp, bunul gust al târgoviștenilor transpare și din setul de masă (ceainic, zaharniță, cană pentru lapte, platou), stil Art Nouveau, porțelan glazurat și pictat, Gerard, Dufraisseix&Abbot – Limoges, Franța, cca. 1900 – 1920.
Totodată pot fi admirate mărci de renume precum porţelanuri de Meissen (Germania), argintărie Christofle şi Victor Saglier (Victor Saglier Freres, Paris).
Expoziția poate fi vizitată la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189, de marți – duminică, între orele 8.00 – 16.00.