În mod eronat, în mediul public s-a difuzat informația potrivit căreia se intenționează o creștere a taxei de habitat, deși, încă din luna noiembrie 2019, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) și, implicit, Consiliul Județean Dâmbovița au comunicat tuturor unităților administrativ-teritoriale faptul că taxa pe anul 2020 rămâne neschimbată – pentru a adopta hotărâri în acest sens.
În perioada martie - iunie 2020, se va desfășura procedura de achiziție publică pentru încheierea unui nou contract de colectare și transport al deșeurilor menajere și instituționale. În acest moment, procedura este în faza de confidențialitate – pentru a se asigura protecția drepturilor tuturor posibililor participanți.
Nu se cunosc aspectele financiare și nici nu pot fi avansate aprecieri în acest sens. Totuși, având în vedere prevederile legale privind plata contribuției la economia circulară în unele unități administrativ-teritoriale – obligație instituită de Guvernul României în anul 2018, în funcție de gradul diferit de conformare voluntară a generatorilor de deșeuri menajere, este posibil ca, prin taxe specifice la nivel local, să se constate necesitatea asigurării surselor pentru plata acestei contribuții.
În același timp, trebuie spus că ADI va promova un proiect de hotărâre care are în vedere, începând cu luna iulie 2020, bonificarea acelor generatori de deșeuri care se conformează în mod voluntar la depunerea selectivă a deșeurilor, de îndată ce noul contract va intra în vigoare.
Ar fi incorect, potrivit Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje și a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, ca pentru alte obligații financiare decât cele de plată a serviciului să se perceapă în mod egal taxele instituite, având în vedere obligația legală de diferențiere a acestora pe principiul „plătești cât arunci”.
În concluzie, este mult prea devreme ca acest subiect, pe care președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, l-a evocat doar ca eventualitate, să fie discutat, de vreme ce colectarea selectivă va fi asigurată la scara întregului județ abia începând cu 1 iulie 2020, actualele contracte încheiate cu operatorii de salubritate neprevăzând o asemenea obligație și aceștia refuzând adiționarea cu noi sarcini, motivați de faptul că aceste contracte în vigoare au fost încheiate urmare a unui proces de achiziție publică, ele neputând fi adiționate unilateral.
Ca răspuns la o întrebare punctuală, ne exprimăm regretul că afirmațiile președintelui Consiliului Județean Dâmbovița sunt interpretate doar în sensul în care pot fi exploatate pentru a crea în mod artificial o problemă care, în fapt, nu a existat și nu va exista până la finalul procedurii legale.
Biroul Comunicare, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița