03.04.2024

În calendarul creştin ortodox, Sărbătoarea Sfintelor Paşti ocupă cel mai important loc, tradiţiile satului alcătuindu-se în jurul acesteia.

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, va organiza o zi dedicată semnificațiilor acestei sfinte sărbători. Astfel, în data de 26 aprilie 2024, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, ora 17:00, va avea loc evenimentul „Vinerea Floriilor”, ediția aVIII-a, Floriile fiind sărbătoarea care ne aminteşte de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi.

Anul acesta, publicul dâmbovițean va avea bucuria de a-l întâlni, pentru prima dată la Târgoviște, pe renumitul interpret de folclor Marius Ciprian Pop. Personalitate multiplă, solist de muzică populară, dar și preot, se va prezenta în fața iubitorilor de folclor într-o altă ipostază: interpretând pricesne. Repertoriul abordat va fi compus din piese reprezentative ale folclorului religios, care vor urma cronologia faptelor, precum și a emoțiilor legate de ultima săptămână din viața lui Iisus Hristos (Săptămâna Patimilor) - Intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină, Răstignirea și Învierea. Alături de el se vor afla instrumentiști ai Orchestrei Populare „Chindia”.

În deschiderea evenimentului, va urca pe scenă Corala Pro Musica Gheorghe Dimancea, dirijor prof. univ. dr. Florin Emil Nicolae Badea, determinat de faptul că, în cadrul muzicii corale românești, regăsim un repertoriu extrem de bogat şi variat, cuprinzând lucrări muzicale specifice acestei perioade religioase, dar și prelucrări folclorice din literatura muzicală românească. De asemenea, tabloul va fi întregit cu scurte momente de poezie religioasă.

Pentru a ilustra simbolismul aparte al Paștilor, se va desfășura o expoziție de artă populară, în cadrul căreia vor expune meșteri populari din județul Dâmbovița.

Intrarea este liberă.

 

Compartimentul Comunicare al

Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa