Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal "Curtea Domnească" Târgoviște, aduce în atenția publicului, sub forma expunerii, noi descoperiri cu rezultate notabile în privința habitatului medieval targovistean. Ineditul constă în identificarea, pe cale arheologică, a unui complex ecleziastic medieval, necunoscut până astăzi, deci fără mențiuni documentare care să-i semnaleze prezența. Piesele selectate pentru expunere au fost încadrate cronologic, în intervalul secolelor XVI-XVII și sunt reprezentative pentru a ilustra contextul arheologic : o cărămidă inscripționată cu planul unei clădiri și un lacrimariu, ambele descoperite în anul 2020, în punctul Calea Domnească, nr. 192, în imediata vecinătate a fostei Curți Domnești de la Târgoviște.
Deosebirea față de o cărămidă obișnuită, găsită deseori într-o săpătură arheologică medievală, constă în prezența pe una din fețe a unor incizii ce indică planul unei clădiri.Funcția religioasă atribuită acestei schițe, dincolo de aspectul insuflat la prima vedere, este susținută și de numeroasele morminte identificate în spațiul cercetat, aproximativ 25 de gropi de înhumație. Prezența planului schițat pe cărămidă îl atribuim unui turn clopotniță, cel mai probabil, ridicat ulterior, ca parte a unui cimitir medieval. Prăbușirea acestuia a fost surprinsă in situ, iar imagini ale acestui dezastru sunt redate în filmul care însoțește cadrul expozițional.
Al doilea obiect ales pentru expunere este un vas din sticlă care face parte din categoria Lacrimarium, Balsamarium sau Olfactoriolum, cunoscut și ca Unguentarium. O întrebuințare a fost cea de vas liturgic, utilizat în ceremonialul religios, la înmormântări sau pus în legătură cu edificarea lăcașelor de cult. Unele sunt de proveniență occidentală - atelierele de la Murano, de exemplu. Altele, însă, pot proveni de la ateliere locale, Matei Basarab având o sticlărie la mică distanță de capitala Târgoviște.
Realizatorii expoziției „Comori în Obiectiv: Proiectul unui turn medieval” își propun ca prin mediatizarea obiectelor rezultate din săpături arheologice, să se conștientizeze importanța cercetărilor întreprinse, convinși că sensul acestora nu este legat doar de recuperarea și păstrarea artefactelor descoperite, ci, mai cu seamă, de dezvăluirea semnificației și integrarea lor în contexte istorice mai ample.
Artefactele pot fi văzute în perioada mai-iunie 2021, la Curtea Domnească din Târgoviște, în clădirea Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești, într-un spațiu special amenajat.
Biroul Relații Publice al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște