Pentru o corectă informare a opiniei publice și pentru a elimina orice neînțelegere referitoare la finanțarea obiectivului de investiții Centrul Salvamont, zona Peștera, comuna Moroeni, reiterăm faptul că, la nivelul Ministerului Turismului, se derulează Programul pentru Dezvoltarea Investițiilor în Turism. În acest sens, în vederea actualizării listei de investiții și obținerii finanțării, Consiliul Județean Dâmbovița a depus, în acest an, documentele aferente pentru obiectivul mai-sus menționat, urmând ca acesta să facă obiectul unei hotărâri de guvern pentru a primi finanțare. După publicarea în Monitorul Oficial a listei cuprinzând proiectele de investiții în turism, instituția noastră vă demara formalitățile necesare în vederea obținerii finanțării pentru obiectivele propuse.
Precizăm faptul că investiția propusă vine în completarea ideilor de proiecte aprobate, în anul 2017, pentru județul Dâmbovița, și anume: construirea de pârtii de schi în zona Padina - Peștera, comuna Moroeni; parcare publică și dotări conexe în zona Telecabină Padina - Peștera; refacere zonă de agrement, construire bază de tratament și valorificarea apei sulfuroase (existente în zonă) pe dealul Moțăianca și în zona „La sursă”, orașul Pucioasa; amenajare zonă de agrement pe lacul de acumulare, orașul Pucioasa.
Facem precizarea că unitățile administrativ-teritoriale care solicită finanțare pentru propunerile de proiecte prevăzute în anexa nr. 1 lit. B (a se vedea site-ul Ministerului Turismului, secțiunea „Programul pentru dezvoltarea investițiilor în turism”) au obligația să depună, în completare, în vederea avizării, documentațiile tehnico-economice care să fundamenteze realizarea obiectivelor de investiții până la data de 31 decembrie 2020. În acest sens, Consiliul Județean Dâmbovița va întreprinde acțiuni și formalități pentru respectarea termenelor precizate în legislația în vigoare.
În prezent, pe site-ul Ministerului Turismului, se află în consultare publică un proiect de hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 558/2017 privind aprobarea Programului pentru dezvoltarea investițiilor în turism – Masterplanul investițiilor în turism – și a criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiții în turism. În ceea ce privește obiectivul de investiții Centrul Salvamont, zona Peștera, comuna Moroeni, acesta poate fi regăsit în proiectul de act normativ, aflat pe site-ul Ministerului Turismului – secțiunea „Consultare publică”.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, îi asigură pe dâmbovițeni că va veghea în permanență pentru ca proiectele de investiții să se desfășoare în concordanță cu interesele lor, menite să contribuie, în egală măsură, la buna și corecta dezvoltare a județului.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița