06.10.2023

CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA implementează proiectul „Impulsionarea dezvoltării județului Dâmbovița și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești prin conservarea, protejarea, dezvoltarea și valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgoviște”, cod SMIS 116464, prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020, Prioritatea de investiţii 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, și are ca obiectiv specific impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale.

            Valoarea totală a proiectului este 19.787.516,94 lei (inclusiv TVA), din care asistența financiară nerambursabilă solicitată este în valoare de 19.234.308,79 lei (inclusiv TVA), iar contribuția proprie în proiect a unității administrativ-teritoriale este în valoare de 553.208,15 lei (inclusiv TVA).

Obiectivul general al proiectului este valorificarea durabilă a Ansamblului Curtea Domnească, ca urmare a conservării și protejării obiectivelor: ruinele bisericii - paraclis, Turnul Chindiei, Biserica „Sf. Vineri” - Domnească Mică și Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul ansamblului, pentru impulsionarea dezvoltării locale prin creșterea numărului de vizitatori și intensificarea activităților economice pe parcursul perioadei de implementare și sustenabilitate.

Vineri, 6 octombrie 2023, a avut loc cel de-al doilea eveniment cultural din seria evenimentelor culturale, denumite generic „Monumentul lunii”, dedicate celor patru obiective valorificate prin proiect. Al doilea obiectiv valorificat: Ruinele bisericii - paraclis.

Scurt istoric al Bisericii - Paraclis a Curții Domnești:

Biserica - paraclis este considerată a fi opera lui Mircea cel Bătrân. Ea s-a numit şi „Biserica Doamnei”, fiind rezervată (după construirea bisericii - ctitorie a voievodului Petru Cercel) doamnei ţării şi anturajului său.

Planul bisericii este trilobat, asemănător cu acela al bisericii Mănăstirii Cozia, în care pronaosul este acoperit cu o boltă semicilindrică (dispusă transversal), iar naosul este încununat de construcţia unei turle. Elementul nou care apare la această biserică, spre deosebire de edificiile religioase ridicate anterior, este alipirea unui pridvor cu turn-clopotniţă deasupra, către extremitatea de vest. Această biserică reprezintă, alături de aceea a fostei mănăstiri Vişina din munţii Gorjului, una din cele mai vechi prelucrări ale tipului triconc, înfăţişat de planul marii ctitorii de la Cozia.

Printre alte particularităţi care reţin în mod deosebit atenţia la această biserică, amintim, mai ales, forma planului. Întâlnim aici un plan trilobat, unde însă colţurile dreptunghiului la care se alipesc cele trei abside sunt abia schiţate, încât ele dau impresia că se leagă direct la capătul dinspre est. Faptul este explicabil prin dorinţa meşterului constructor de a crea o absidă a altarului cât mai spaţioasă, pentru a cuprinde un sobor mai mare de slujitori.

            Evenimentul - Monumentul lunii

Pentru a pune în valoare acest obiect de patrimoniu, s-a organizat o expoziţie / sesiune ştiinţifică de prezentare a monumentului caracterizat printr-o unicitate și valoare istorică și cultural-spirituală deosebită. Publicul-țintă prezent a fost alcătuit din turiști, public adult și public tânăr - liceu (15-18 ani). Specialiștii Complexului Național Muzeal Curtea Domnească au prezentat obiectivele și rezultatele proiectului, precum și etapele și rezultatele cercetărilor arheologice. De asemenea, vizitarea obiectivului a urmărit prezentarea evoluției lucrărilor de conservare și protejare a Ansamblului „Curtea Domnească”.

            Atât publicul tânăr, cât și cel adult a fost încântat de explicațiile vorbitorilor, dar și de expoziția ce reunește obiectele descoperite în urma cercetărilor și săpăturilor arheologice din zona ruinelor bisericii - paraclis.

În concluzie, considerăm că evenimentul „Monumentul Lunii”, din data de 6 octombrie 2023, și-a atins scopul specificat în planul de marketing al proiectului.