”Artă Plastică Contemporană din România” – noua expoziţie temporară gazduită de Muzeul de Istorie
HXA Art Gallery în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal "Curtea Domnească" Târgoviște, vă invită joi, 1 aprilie 2021, ora 16.00, la vernisajul expoziției "Artă Plastică Contemporană din România", ediția a II-a, ce va avea loc la Muzeul de Istorie din Târgoviște.
Evenimentul expozițional reunește pe simeze 64 de artiști, nume de referință ale artei plastice contemporane româneşti. Piesele expuse sunt realizate cu o extraordinară măiestrie artistică, prezentând trăirile, frământările şi universul interior al fiecărui artist participant.
Prezintă: Irina-Margareta Nistor și Ovidiu Cîrstina, managerul Complexului Național Muzeal "Curtea Domnească" Târgoviște.
Curatori: Ami Vasilescu și Mihai Șerbănescu.
Invităm publicul iubitor de frumos să ne treacă pragul şi să ia contact direct cu arta, respectând cu strictețe toate normele de prevenție recomandate de autorităţi!