Ajuns la cea de-a XV-a ediţie, evenimentul „Noaptea Muzeelor”, organizat la Târgovişte de Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” s-a bucurat sâmbătă, 18 mai 2019, de un real succes. Anul acesta, programul s-a desfăşurat în următoarele locaţii ale Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Românești, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Casa-atelier ”Gheorghe Petraşcu”, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, expoziţia ”Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, intrarea fiind liberă.
„Noaptea albă a muzeelor” a adunat la Târgovişte un număr mare de vizitatori: 12.738 de persoane au trecut pragul instituţiilor de cultură.
Pe lângă vizita în muzee, publicul prezent a participat şi la următoarele activităţi:
- “Ora de muzică clasică de la Muzeul de Artă”,
- Concertul Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” Târgovişte, Gala laureaţilor Festivalului Concurs Regional Art4You,
- Prezentarea holografică a obiectelor arheologice, piese de valoare excepțională, descoperite la Curtea Domnească,
- Jocul interactiv 3D, tip Trivia, destinat iubitorilor de istorie.
Seara a fost completată de două expoziţii temporare:
- ”Mode, veşminte, tabieturi. Strălucirea unei lumi apuse”, unde au fost prezentate elemente de vestimentație, accesorii, evantaie, lornioane, poșete, tabachere etc, toate inedite, din colecţiile Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte
- “Florile Copilăriei”, expoziţia laureaţilor Festivalului Concurs Regional Art4You, ediţia a XI-a.
Prin diversitatea evenimentelor oferite, programul cultural Noaptea Muzeelor 2019 şi-a atins scopul, şi anume, creşterea gradului de acces şi de participare al tinerilor la evenimentele desfăşurate în cadrul muzeelor.
Mulţumim tuturor participanţilor şi vă asigurăm că şi la următoarea ediţie vom organiza activităţi la fel de interesante.