03.12.2020

 În data de 3 decembrie, în fiecare an este sărbătorită Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități. Marcarea acestei zile are ca obiectiv sensibilizarea societății în vederea eliminării prejudecăților în raport cu aceste persoane și mobilizarea susținerii drepturilor, precum și a demnității și bunăstării persoanelor cu dizabilități.

 Cu această ocazie, reamintim că în județul Dâmbovița, numărul persoanelor cu dizabilități este în creștere, iar la această dată 19509 persoane neinstituționalizate beneficiază de drepturile oferite de certificatul de încadrare într-un grad de handicap, dintre care 17880 adulți și 1629 copii.

 Pentru persoanele cu dizabilități sunt oferite la nivelul județului, în cadrul unor centre specializate, servicii de recuperare, informare, consiliere, servicii de zi, în vederea integrării în societate, sau servicii de protecție într-un centru rezidențial, în cazul în care nu s-au identificat posibilități de menținere în familie și comunitate. Astfel, la această dată 257 adulți cu dizabilități și 80 copii cu dizabilități se află în  centre de tip rezidențial pentru persoane cu handicap de pe raza județului Dâmbovița.

 Copiii și adulții cu dizabilități aflați în familie sau în centre beneficiază gratuit de servicii de kinetoterapie, reeducare motorie, hidroterapie, terapie ocupațională, terapie prin masaj, balneoterapie, informare, consiliere psihologică individuală sau de grup, reeducarea deprinderilor de viață independentă, consiliere și mediere socială, sprijin pentru relaționarea optimă cu familia, consiliere vocațională, evaluarea abilităților de muncă pentru persoane adulte cu handicap și consilierea părinților copiilor cu dizabilități.

De ziua lor, copiii și adulții cu dizabilități aflați în centre sunt sărbătoriți în fiecare an cu mese festive, audiții muzicale, precum și alte activități recreative specifice vârstei fiecărui beneficiar.