24.02.2018

O nouă manifestare cultural-istorică le-a reamintit, astăzi, dâmboviţenilor figura marcantă a unui domnitor, care a adus capitala ţării la Târgovişte. Garnizoana Târgovişte şi Filiala Mihai Viteazul Dâmboviţa a Asociaţiei naţionale „Cultul Eroilor Regina Maria” au organizat, în Piaţa Tricolorului din Târgovişte, începând cu ora 12:00, un moment comemorativ omagial sub denumirea „Şase secole de la trecerea în eternitate a marelui voievod Mircea cel Bătrân”.

Cu acest prilej, au rostit alocuţiuni: vicarul eparhial - Ionuţ Ghibanu, din partea Arhiepiscopiei Târgovişte, prefectul judeţului Dâmboviţa, Antonel Jîjîie, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, vicepreşedinţii CJD, Luciana Cristea şi Alin Manole, secretarul judeţului, Ivan Vasile Ivanoff, primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan. Au mai participat la manifestări parlamentarii dâmboviţeni Claudia Gilia, Carmen Holban, Oana Vlăducă, Corneliu Ştefan și Dumitru Lupescu, reprezentanţi ai garnizoanei Târgovişte şi ai instituţiilor deconcentrate din judeţ.

Preşedintele CJD, Daniel Comănescu, a menţionat în discursul său: „Sunt onorat să mă aflu alături de dumneavoastră, astăzi, în anul Centenarului Marii Uniri, cu prilejul comemorării trecerii în eternitate a voievodului Mircea cel Bătrân, primul domnitor care a schimbat pentru totdeauna viața Târgoviștei – prin faptul că i-a dat calitatea de capitală, că a impulsionat dezvoltarea sa prin întărirea rețelei de drumuri comerciale cu orașe din celelalte provincii românești și prin neobosita luptă pentru apărarea ființei neamului românesc.

Momentul omagial ne aduce în prim-plan pe primul Mircea, în lunga listă a voievozilor Valahiei, cel care, prin cei 32 de ani de strălucită domnie, a transformat Târgoviștea – ca loc și spațiu esențial în devenirea poporului român.

Ceea ce suntem astăzi, tărâmul pe care trăim, integritatea noastră ca popor, toate acestea le datorăm înaintașilor noștri – unor personalități care au avut ca unic țel al existenței lor o viață demnă a neamului românesc. Este și cazul lui Mircea cel Bătrân, figură simbolică pentru istoria românilor și pentru ceea ce înseamnă dragostea de țară și de semeni. La fiecare pas, istoria României și viețile celor ce au scris-o ne învață despre astfel de valori, pe care, de multe ori, omul modern ignoră. Tocmai de aceea mă bucur că există astfel de ocazii, pe care instituții cum sunt Garnizoana Târgoviște și Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” le fructifică întru aducerea aminte atât a celor care și-au închinat existența creșterii acestui popor, cât și a sacrificiilor pe care le-au făcut.

Revenind la actul istoric pe care îl marcăm astăzi, veacul în care i-a fost hărăzit să domnească nu a fost unul ușor, dimpotrivă, independența țării era grav amenințată și, pentru a o guverna, erau necesare calități precum viziune și bună întocmire. Mircea cel Bătrân nu numai că a păstrat ceea ce primise de la înaintașii săi, dar a împlinit țara în granițe, realizări care au fost atinse, din nou, abia peste secole.

Târgoviștea, asemenea simbolului său – Turnul Chindiei, a reprezentat mai bine de trei secole un ax vertical în istoria acestor meleaguri, iar, când istoria i-a retras privilegiile, chiar în ruină a reușit să inspire renașterea.

Vă mulțumesc tuturor celor care v-ați implicat în realizarea acestui eveniment și închei prin a reitera, cu tărie, că figurile proeminente ale poporului nostru merită preţuirea noastră, a tuturor românilor de astăzi și de mâine!”

Manifestările s-au încheiat cu depuneri de coroane la statuia voievodului Mircea cel Bătrân din Piaţa Tricolorului.

                                                Biroul Comunicare, Relaţii Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa