Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a primit vineri, 16 august, vizita ambasadorului Republicii Populare Chineze în România, Excelenţa Sa Doamna Huo Youzhen.
Demersul vine să întărească relaţiile excelente pe care judeţul Dâmboviţa le are cu Republica Populară Chineză, legături marcate de-a lungul anilor prin acţiuni reciproce în sensul dezvoltării parteneriatului economic şi cultural.
În cadrul unei discuţii purtate la sediul Consiliului Judeţean, preşedintele Adrian Ţuţuianu a prezentat Excelenţei Sale oportunităţile pe care judeţul le oferă potenţialilor investitori chinezi în direcţia deschiderii de relaţii de afaceri şi dezvoltării parteneriatelor de tip public-privat. Au fost abordate probleme concrete legate de posibilitatea atragerii de investitori în judeţul Dâmboviţa în domeniul turismului (zona Padina – Peştera sau turismul balnear la Pucioasa), agriculturii (dezvoltarea sectorului pomicol de pe Valea Dâmboviţei şi legumicol din zonele Lunguleţu, Băleni, Petreşti), parcurilor fotovoltaice, industriei de oţeluri speciale. Nu în ultimul rând s-a vorbit despre viitoare schimburi cultural-educaţionale în cadrul cărora Universitatea „Valahia” din Târgovişte să se implice şi să dezvolte acest tip de colaborare.
Adrian Ţuţuianu: Ne dorim să dezvoltăm parteneriate economice solide. Avem nevoie de investiţii care să creeze locuri de muncă şi, bineînţeles, profit pentru cei implicaţi. Vă asigurăm că toţi investitorii serioşi vor primi ajutor din partea noastră şi nu vor exista bariere. Vă solicităm sprijin pentru a aduce aici, în Dâmboviţa, investiţii directe puternice.
La rândul său, Excelenţa Sa, Doamna Huo Youzhen, a mulţumit preşedintelui Adrian Ţuţuianu pentru invitaţie şi a apreciat ca extrem de utile astfel de contacte în perspectiva colaborării dintre cele două părţi. Doamna Youzhen a arătat că, înainte de a veni în Dâmboviţa, s-a documentat cu privire la caracteristicile generale ale zonei, identificând atuurile pe care judeţul le poate valorifica: În primul rând, din punct de vedere al transportului, sunteţi foarte aproape de Bucureşti. E un aspect de care alte judeţene nu dispun. Şi transportul direct este foarte important pentru investitorii care vor veni aici. Al doilea avantaj este acela că judeţul dumneavoastră a fost unul din centrele industriale importante din România. În special producţia de oţeluri speciale este foarte importantă pentru angrenajul economic naţional. Al treilea avantaj este agricultura, în domeniul pomicol şi legumicol. Şi există în acest domeniu posibilităţi de colaborare. China are avantajul ei, atât în producţia de cereale, cât şi în cea de legume-fructe. Este foarte important dacă am realiza un schimb de experienţă şi contacte între culturile agricole din cele două state. (…) Un alt avantaj este cel din domeniul turismului. Cunosc bine că există aici un loc care poartă urmele istoriei. Istoria este un punct de temelie pentru dezvoltarea în viitor a judeţului, a oraşului. Chinezii preţuiesc foarte mult istoria şi tradiţiile şi se acordă o mare atenţie la protejarea relicvelor istorice, reabilitarea monumentelor istorice. (…) Am ţinut cont că acordaţi o mare atenţie atragerii de investitori străini. Este şi unul din scopurile noastre, acela de a ne documenta cu privire la posibilităţile şi necesităţile judeţului în domeniul investiţional, a declarat Huo Youzhen.
La întâlnire au participat şi prefectul Victor Sanda, parlamentarii dâmboviţeni Valentin Calcan, Leonardo Badea, Ionuţ Săvoiu, Georgică Dumitru şi Zisu Stanciu şi directorul filialei Crucea Roşie Dâmboviţa, Gheorghe Popescu.
După discuţia de la sediul Consiliului Judeţean, preşedintele Adrian Ţuţuianu a însoţit-o pe Excelenţa Sa într-o vizită la Curtea Domnească şi la sediul filialei Crucea Roşie.
La plecare, Excelenţa Sa, Doamna Huo Youzhen l-a asigurat pe preşedintele Consiliului Judeţean că discuţiile demarate astăzi vor fi aprofundate în viitorul foarte apropiat, urmând ca reprezentanţii administraţiei judeţene să întocmească un portofoliu de propuneri concrete pentru dezvoltarea parteneriatelor economice, cultural-ştiinţifice.